1290

Salariile funcționarilor și profesorilor vor crește în următorii ani

Guvernul Republicii Moldova a anunțat că salariul mediu pe economie ar putea crește până la aproape 7.000 de lei în anul 2019, iar profesorii și funcționarii vor fi remunerați lunar cu aproximativ 10% mai mult. Experții economici consideră că este o creștere nesemnificativă și că Executivul este „foarte rezervat” în ceea ce privește viitorul țării.

Cadrul bugetar pentru perioada 2018-2020 a fost adoptat de Guvernul Republicii Moldova săptămâna trecută și va fi baza elaborării bugetului de stat pentru anul următor. Potrivit documentului, vor fi majorate salariile funcționarilor publici, ale profesorilor și vor fi recalculate salariile procurorilor și ale judecătorilor. Autoritățile își mai propun să ofere începând cu 1 aprilie 2018 sporuri la salariu pentru angajații Centrului Național Anticorupție. Toate acestea vor fi ajustate în baza salariului mediu pe economie din acest an 2017, valoarea acestuia fiind de 5.600 de lei.

Sistem unic de salarizare pentru militari

Autoritățile au anunțat că se vor concentra în perioada următoare pe dezvoltarea economică, ocuparea forței de muncă și bunăstarea socială. Continuitatea implementării sistemului de salarizare a funcţionarilor publici și cel al judecătorilor reprezintă două dintre obiectivele Guvernului pentru anii 2018-2020. Totodată, se dorește administrarea eficientă a cheltuielilor în învăţământ, un, dar și implementarea unei politici clare de protecție socială care nu numai că va susține o categorie sensibilă a populației, dar va încuraja și ocuparea forței de muncă. Guvernul mai intenționează să implementeze un sistem unic de salarizare a militarilor și a angajaţilor organelor apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice.

Sporuri la salarii pentru angajații CNA

Potrivit Cadrului bugetar pe termen mediu, salariile angajaților din învățământ vor fi majorate cu 11,3% de la 1 septembrie 2017. Acest procentaj reprezintă raportul dintre salariul mediu lunar al cadrelor didactice atins în ultimul trimestru din 2016 – care a fost de 5.032 de lei şi salariul mediu lunar prognozat pe economia naţională pentru anul 2017 – 5.600 de lei. Începând cu 1 septembrie 2018, este prevăzută se prevede majorarea cu 9,8% a salariilor cadrelor didactice, iar de la 1 septembrie 2019 – cu 8,9%. Remunerarea dascălilor va crește, începând cu septembrie 2020, cu 9%.

Sporul la salariu pentru angajații CNA ar putea crește anul viitor în funcție de salariul mediu pe economie planificat pentru acest an. De asemenea, Guvernul prognozează o majorare cu 10% a remunerării angajaților salariaţi conform Reţelei Tarifare Unice. Începând cu aceeași perioadă vor crește cu 10% și lefurile funcţionarilor publici, iar de la 1 aprilie 2018 vor fi recalculate salariile judecătorilor și procurorilor ținând cont, la fel, de salariul mediu pe economie planificat pentru acest an.

Cu cât va crește salariul mediu pe economie

Autoritățile prognozează că salariul mediu lunar va ajunge la 6.150 de lei în anul 2018. În anul 2019, se prevede un salariu mediu lunar de 6.700 de lei, iar pentru 2020 un salariu mediu lunar de 7.300 de lei. De asemenea, este planificată majorarea salariului minim pe ţară pentru angajaţii sectorului bugetar, în special pentru a crește prestigiul funcțiilor publice în societate. Guvernul consideră că restructurarea planificată a autorităților publice va conduce la o administrație mai restrânsă și mai eficientă, cu o structură mai competitivă a salariilor. Acestea sunt prioritățile Guvernului prevăzute în cadrului bugetar pentru 2018-2020 menite să asigure creșterea economică și a crea noi locuri de muncă.

Schimbări nesemnificative

Toate majorările și schimbările planificate de Guvern pentru perioada următoare nu sunt semnificative. În comparație cu salariul mediu pe economie de anul acesta, lefurile nu vor crește substanțial în următorii ani. „Salariul mediu pe economie nu crește semnificativ față de anul acesta când salariul mediu este de peste 5.000 de lei. Rata inflației va contribui la creșterea salariilor pe economie. Cred că Guvernul este foarte rezervat în modul în care vede evoluția țării și a politicilor pe care dorește să le implementeze. Nu se întrevăd schimbări de esență”, spune expertul economic, Viorel Gârbu.

Acesta face o conexiune între majorarea salariilor funcționarilor publici și modificarea structurii Guvernului. „În primul rând Moldova este în proces de reformare. Guvernul încearcă să reformeze administrația publică. S-a diminuat numărul ministerelor și se va diminua numărul agențiilor la fel de mult. Numărul funcționarilor se va reduce cu cel puțin 30-40%. Mărirea salariilor funcționarilor publici cu 10% nu este o schimbare de esență judecând după competențele pe care le așteptăm de la aceștia. Salariile trebuie să crească mult mai mult”, punctează expertul economic.

Ce va face Guvernul pentru Sănătate și Educație

În cadrul bugetar pentru perioada 2018-2020 se arată că domeniul sănătății, educației și protecției sociale se confruntă cu mai multe probleme care trebuie să fie rezolvate în mod urgent în următorii ani. Autoritățile recunosc că sistemul de sănătate se confruntă cu problema absenței medicilor și a asistenților medicali, în special în zona rurală și că pacienții nu au suficient acces la intervenţii şi tratament medical. Mecanismul de achiziţie a medicamentelor este depășit, la fel cum sunt și dispozitivele medicale din spitalele din țară. Pentru a îmbunătăți situația în domeniul sănătății, Guvernul își propune să reformeze asistența medicală primară și asistența medicală spitalicească, dar să și implementeze reforma Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.

Pentru a-i convinge pe tineri să se angajeze în învățământ, Guvernul prevede majorarea salariilor cadrelor didactice, iar pentru acest lucru vor fi alocate suplimentar peste 1,5 miliarde de lei, potrivit cadrului bugetar pe termen mediu. În aceeași ordine de idei, se anunță elaborarea formulei de finanțare per copil pentru domeniul educației timpurii și reorganizarea sau lichidarea instituțiilor de învățământ general.

moldnova.eu

0