Cum arată Unitatea de Salvatori și Pompieri de la Cimișlia, construită din bani americani
530 de mii de dolari americani au fost investiți în proiectul de construcție a unității de salvatori și pompieri din mai multe localități. Unitatea din Cimișlia a fost inaugurată de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, la 28 iulie curent.
Proiectul de construcție a unităților vine în contextul acordului de colaborare între Guvernul SUA cu Guvernul Republicii Moldova. În urma proiectului, statul nostru a beneficiat de reconstrucții a mai multor subdiviziuni. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, James Petit a declarat că proiectul se datorează nu doar investițiilor, dar și receptivității din partea Republicii Moldova.
Șeful Serviciilor Excepționale, Mihail Harabagiu a declarat că datorită aportului adus de poporul american, urmează să fie renovate unități de salvatori și pompieri în raioanele Taraclia și Cahul.
Angajații serviciului vor beneficia de condiții la standarde europene, iar activitatea acestora va fi organizată în birouri moderne și boxe spațioase. 62 de mii de oameni din localitățile raionului Cimișlia vor avea parte de serviciile calificate ale angajaților unității de salvatori și pompieri.