918

Ce realizări și eșecuri lasă în urma lor ministerele eliminate din Guvern

Schimbarea la față a Guvernului Republicii Moldova este destul de „aglomerată”, așa cum a fost deja descrisă anterior de fostul secretar general al Executivului Sergiu Palihovici. Domeniile ce țin de tineret și sport trec în aceeași tabără cu educația și cultura, iar agricultura și mediul – în cea cu dezvoltarea regională și construcțiile. Noi am decis să trecem în revistă deciziile care au marcat – pozitiv și negativ – activitatea ministerelor care au fost comasate. Unele au implementat reforme și proiecte inedite, în timp ce activitatea altora a trecut neobservată în ultimii aproape 2 ani.

Ministerul Economiei îşi modifică denumirea în Ministerul Economiei şi Infrastructurii Muncii şi va absorbi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. Toate aceste domenii vor fi gestionate de Octavian Calmîc. Acesta a devenit ministru al Economiei după o lungă perioadă de timp în care a activat în cadrul instituției, bifând pe rând funcțiile de specialist-principal, şef-adjunct, iar apoi șef al Direcţiei generale politici comerciale din cadrul ministerului.

Ministrul Economiei, cel mai optimist

Calmîc a declarat recent că Republica Moldova este un „hab de liber tranzit” a mărfurilor și produselor atât pe axa vest-est, cât și cea nord-sud. Ministrul a vorbit cu optimism despre starea economiei Republicii Moldova. „Au fost puse în aplicare mai multe legi și hotărâri, care creează condiții favorabile pentru mediul de afaceri, stimulează companiile de peste hotare să vină pe piața autohtonă cu proiecte investiționale de anvengură, fapt care ne permite nu doar să dezvoltăm economia națională, dar să fim prezenți pe piețele internaționale cu produse de calitate”, consideră ministrul Economiei.

Octavian Calmîc, ministru al Economie. FOTO: gov.md

Pe durata mandatului său s-a implementat o bună parte din programul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat cu UE (DCFTA). Proiectul de asistență pentru implementarea DCFTA a avut o durată de 41 luni și un buget de 2,8 milioane de euro oferiți de Uniunea Europeană. Potrivit Delegației UE în Republica Moldova, programul a fost un succes, fiind înregistrată o creștere de până la 65% a exporturilor moldoveneșticătre UE.

Modificările făcute de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ministerul care s-a ocupat de transporturi și infrastructura drumurilor a fost condus de liberalul Iurie Chirinciuc din 2015 până în mai 2017. În această perioadă au fost elaborate și votate de către Parlament anumite modificări ale Legii fondului rutier și a Legii privind finanțele publice locale. Potrivit acestora, 50% din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova trebuie să ajungă direct în bugetul administratiei publice locale, în funcție de numărul populației. Autoritățile au promis că chiar din acest an către consiliilor raionale le vor fi repartizate aproape 400 de milioane de lei. La începutul anului, MTID a anunțat că vinieta poate fi perfectată și online.

Iurie Chirinciuc, fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. FOTO Sandu Tarlev

O altă inițiativă vizează demontarea crucilor și a altor obiecte funerare din zonele drumurilor publice. Astfel, din noiembrie 2016 și până în luna mai 2017 de pe drumurile din republică au fost scoase 3.174 de obiecte funerare și cruci. Totuși, ce a atras cel mai mult atenția asupra Ministerului Transporturilor a fost reținerea în luna aprilie a acestui an a lui Chirinciuc. Pe 12 mai, acesta a fost demis din funcția de ministru, iar pe 14 iulie a fost eliberat şi plasat sub control judiciar.

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, care, la fel, va fuziona cu Ministerul Economiei, a fost unul dintre cele mai slab finanțate ministere. Instituția a fost responsabilă de monitorizarea Programului privind tranziția la televiziunea digitală. Conform modificărilor la Codul Audiovizualului aprobate de Parlament, acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul acestui an.

Schimbări în sistemul de pensii

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a fost condus de Stela Grigoraș, iar în urma reformei Guvernului acesta a fost comasat cu Ministerul Sănătății. În timpul mandatului lui Grigoraș s-a modificat formula de calcul a pensiei care „pune semnul egalităţii între toate categoriile de cetăţeni angajaţi în câmpul muncii și nu vor mai exista pensii privilegiate”. Totodată, au fost aprobate mai multe modificări și completări la Codului Muncii, precum și aprobat Planul național de acțiuni pentru implementarea Strategiei Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă pe anii 2017-2021.

Reformele Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății care s-a aflat până acum zâteva zile sub conducerea Ruxandei Glavan a anunțat recent lansarea discuțiilor pentru una dintre cele mai așteptate reforme – cea a spitalelor -, dar care a fost criticată chiar din ziua lansării pentru simplul fapt că instituția nu a făcut un studiu de fezabilitate și nici nu a calculat cât va costa această reformă. Conform acesteia, 19 spitale noi vor fi create în următorii 7 ani, toate subordonate Ministerului Sănătății. Recent, premierul Pavel Filip a anunțat că această reformă va fi stopată până la intrarea în vigoare a reformei executivului.

ruxanda glavan
Ruxanda Glavan, ministru al Sănătății, la ședința Guvernului Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev

Un alt proiect care a fost destul de mediatizat este cel privind acordarea unei proceduri de fertilizare in vitro gratuită în baza poliței de asigurare medicală. Ministerul Sănătății a mai decis recent că persoanele diagnosticate cu depresie și Alzheimer vor beneficia de medicamente compensate. De asemenea, va fi acoperit parțial și costul unui preparat împotriva durerii indicat bolnavilor de cancer.

Ministerul Sănătății a aprobat și Regulamentul care prevede procedura de evaluare a personalului medical din domeniul cosmetologic. Astfel, competențele medicilor care prestează servicii dermatocosmetologice vor fi evaluate de către o comisie formată din reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină „Nicolae Testemițanu” și ai Ministerului Sănătății. De asemenea, în luna iunie Guvernul a aprobat o hotărâre prin care funcțiile de control ale Centrului Național de Sănătate Publică, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Transplantului, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, dar și ale Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor au fost acordate unei instituții nou create, Agenția Națională de Sănătate Publică.

Ministerul Educației și majorarea salariilor profesorilor

Cel care a condus fostul Minister al Tineretului și Sportului, Victor Zubcu, a fost revocat din funcție de președintele Igor Dodon, în aceeași zi cu Ruxanda Glavan. Aceste două domenii – Tineretul și Sportul – nu s-au bucurat niciodată de un sprijin financiar consistent din partea bugetului de stat, iar ministerul care s-a ocupat de acestea nu s-a impus prin inițiative deosebite. Acum sportul și tineretul vor intra în componența noului Minister al Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Ministerul Educației care a fost condus de către Corina Fusu nu s-a remarcat prin reforme importante, ci mai degrabă prin stilul vestimentar al ministrei care a ajuns viral pe internet. Totuși, spiritele s-au încins o dată cu protestele profesorilor care au cerut majorarea salariilor. După mai multe proteste și negocieri s-a decis ca lefurile profesorilor să fie majorate începând cu luna septembrie a acestui an. Astfel, dascălii din învăţământul general şi profesional-tehnic vor primi salarii mai mari cu peste 11%.

Corina Fusu FOTO Sandu Tarlev

S-a încercat descentralizarea învăţământului general şi delegarea atribuţiilor autorităţilor publice locale, ceea ce presupune că managerii instituţiilor de învăţământ general şi adjuncţii lor vor fi aleşi în baza unor concursuri organizate de direcţiile locale de învăţământ. La începutul anului 2017 a fost aprobat un nou Nomenclator al domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior care, potrivit angajaților ministerului, le oferă tinerilor mai multe posibilități de angajare în câmpul muncii. Conform documentului vor fi pregătiți specialiști în Optometrie, Criminologie şi ştiinţe penale, Proiectarea de produs, Fiziokineto terapie şi recuperare și alte domenii.

Trebuie să menționăm că Ministerul Educației s-a lăudat cu rezultate destul de bune obținute de către elevi la examenul de Bacalaureat. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, rata de promovare a examenului în acest an este în ascensiune în comparație cu sesiunea din anul precedent. Amintim că ministrul Educației, Corina Fusu, membru al Partidului Liberal, a deținut această funcție timp de un an și 4 luni. După ce PL a anunțat că părăsește coaliția de guvernare, Fusu și-a dat demisia.

Ce a promovat Ministerul Culturii

De domeniul educației se va ocupa în continuare Monica Babuc, care a ocupat funcția de ministru al Culturii în ultimii ani. Una dintre cele mai importante acțiuni a fost elaborarea și aprobarea Regulamentului de finanțare a cinematografiei care reprezintă o premieră în Republica Moldova. Totodată a fost creat Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova. Ministerul Culturii a împărțit 2 milioane de lei asociațiilor obștești pentru organizarea diferitor evenimente în anul 2017. Festivalul Anim’est, TIFF, Bookfest-ul sau concursul muzical „Crizantema de Argint” sunt câteva dintre evenimentele organizate cu sprijinul ministerului.

Ministrul Culturii, Monica Babuc, decernează diplome în cadrul Galei Festivalului național al tinerelor talente. FOTO mc.gov.md

Ministerul Culturii a dezvoltat o pasiune pentru inaugurarea busturilor și monumentelor. Anual sunt aprobate câteva hotărâri de Guvern privind instalarea busturilor președinților de colhoz, regilor României, academicienilor și chiar a prim-miniștrilor altor state. Recent, Ministerul Culturii a propus edificarea bustului lui Francisc Skorina „în scopul eternizării memoriei sale precum și al fortificării relațiilor culturale dintre Republica Moldova și Republica Belarus”. Ministra Culturii, Monica Babuc, s-a remarcat prin faptul că a promovat portul tradițional autentic și a sprijit organizarea evenimentelor care promovează tradițiile și patrimoniul cultural al țării.

Ce au făcut ministerele Agriculturii și Mediului

Ministerul Agriculturii va fi comasat cu cel al Dezvoltării Regionale şi Mediului. Până acum, Ministerul Agriculturii s-a remarcat mai mult prin prisma reținerii fostului ministru Eduard Grama decât printr-o activitate amplă. O modificare consistentă s-a făcut în privința regulamentului de subvenționare a agricultorilor care, începând cu 2017, va fi adoptat o dată la 5 ani pentru a asigura previzibilitate pentru agricultori. Revenind la scandalul în care a fost implicat ministrul Grama, amintim că acesta a fost reținut pe 17 martie, iar ulterior plasat în arest la domiciliu. Ministrul Agriculturii și-a dat demisia, iar fotoliul său va fi ocupat în noua componență a Guvernului de către Vasile Bîtcă.

Ministrul Agriculturii, Eduard Grama FOTO: moldpres.md

Ministerul Mediului a rămas fără lider atunci când liberalul Valeriu Munteanu și-a dat demisia în luna mai a acestui an. Unul dintre cele mai importante acțiuni ale acestei instituții este cea privind interzicerea pungilor de plastic. Potrivit proiectului inițiat de minister toate supermarketurile trebuie să le ofere cumpărătorilor alternative: fie folosesc plase biodegradabile, cu inscripția „material biodegradabil” sau „reciclabil”, fie folosesc plase din hârtie care să conțină 40% material reciclat. Totodată, fostul ministru al Mediului Valeriu Munteanu a semnat un Acord de parteneriat cu Fundația Principelui Albert al II de Monaco în timpul vizitei celui din urmă în Republica Moldova. Acordul prevede colaborarea în cadrul unor proiecte ce țin de protejarea mediului.

Tot pentru a proteja mediul, Parlamentul Republicii Moldova a votat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acesta este primul acord universal în lupta împotriva încălzirii globale. În același scop, Ministerul Mediului a încercat să-i convingă pe moldoveni să renunțe la obiceiul de a cumpăta flori de plastic pentru a le așeza pe morminte, întrucât această practică dăunează mediului. La sfârșitul anului trecut, s-a reușit finalizarea proiectului de fortificare a barajului lacului Ghidighici care intră în gestiunea Ministerului Mediului.

Iurie Chirinciuc, Valeriu Munteanu și Gheorghe Brega, înainte de Ședința Guvernului, 19 august 2016 FOTO: Sandu Tarlev

În timpul mandatului lui Munteanu, Ministerul Mediului a dus o luptă dură cu braconierii. „Vânătorii-braconieri au recidivat din nou, omorând fără noimă o căprioară, chiar dacă lege prevede pedeapsă cu pușcăria pentru acest fapt. De când sunt ministru al Mediului au fost documentate deja opt asemenea cazuri, iar pe fiecare caz a fost deschis dosar penal. Voi urmări „evoluția” acestor dosare până la Curtea Supremă de Justiție, asigurându-mă că făptuitorii au ajuns cu adevărat la pușcărie. Doar atunci acest obicei „criminal” va fi descurajat”, scria pe pagina sa de Facebook Valeriu Munteanu în ianuarie 2016. Iar la începutul acestei luni, fostul ministru s-a arătat indignat că actuala conducere vrea să permită vânatul în Moldova: „Actualii diriguitori ai ministerului au elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care doresc să permită vânatul unui număr impunător de specii cinegetice, inclusiv dintre cele la care a fost interzis vânatul în ultimii doi ani (…) Împreună cu celelalte specii de faună sălbatică incluse în proiect, se va permite vânătoarea a peste O SUTĂ DE MII de animale! Fiind ştiut năravul acestei bresle, putem lesne multiplica această cifră şi vom constata că se preconizează un adevărat carnagiu, iar cei care ar fi trebuit să responsabilizeze vânătorii şi să combată braconajul se situează de partea lor”.

Ce a făcut Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor care a fost condus de Vasile Bîtca a implementat mai multe proiecte cu sprijinul finanțatorilor externi. De exemplu, recent a fost inaugurată stația de epurare a apei uzate din orașul Telenești. Aceasta a fost construită în cadrul unui proiect finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și cofinanțat de USAID. Totodată au demarat lucrările de construcție a drumului intercomunitar Feștelița – Marianca de Jos – Ștefan Vodă și a fost inaugurat primul Centru Apicol din Regiunea de Dezvoltare Nord. De asemenea, ministrul a asigurat că „locuințele sociale din Nisporeni sunt construite în proporție de 65%, blocurile vor fi date în folosință în luna septembrie a anului curent”.

moldnova.eu

0