2264

Judecătorii miliardului furat: Cum a „șters” Curtea de Apel 2,5 milioane de dolari

Datorii de sute de milioane de lei ale unor agenți economici care au contractat pe parcursul anilor 2010-2013 credite de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank riscă să nu fie recuperate niciodată din cauza unor hotărâri judecătorești prin care fie sunt anulate contractele de împrumut, fie este legalizată lichidarea acestor companii cu transferarea activelor spre zone off-shore. Deși cunosc despre astfel de cazuri, procurorii nu au inițiat deocamdată niciun dosar penal privind implicarea judecătorilor în scheme de eschivare a unor companii de la restituirea creditelor contractate de la cele trei bănci aflate în proces de lichidare. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în prezent, numai Banca de Economii are înaintate în judecată acțiuni civile în valoare de circa 13,5 miliarde de lei. Cele mai multe dintre aceste dosare au fost examinate de aceiași magistrați, vizaţi în mai multe scandaluri mediatice.

Cum a „șters” Curtea de Apel Chișinău o datorie de peste 2,5 milioane de dolari

Pe 20 iunie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat cererea de demisie de onoare a judecătoarei Curții de Apel Chișinău, Ludmila Popova. Acum un an, magistrata era vizată într-o sesizare a guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, către Colegiul disciplinar al CSM, prin care se cerea verificarea competenței profesionale a judecătoarei și a colegilor săi de instanță Ana Gavriliță și Victor Pruteanu, în examinarea unui dosar care se referea la niște credite acordate de Banca de Economii. În noiembrie 2015, cei trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău au dat curs unei cereri depuse de Alexandru Gheaur, administrator și asociat unic al Azolux SRL, prin care acesta cerea declararea nulă a unor contracte de credit și ipotecă semnate de firmă cu Banca Socială. Drept pretext pentru anularea creditelor în valoare de 1,5 milioane de dolari și 21,5 milioane de lei, contractate în perioada 2010-2012, Gheaur a invocat faptul că adunarea generală a acționarilor firmei nu a luat niciodată o decizie de contractare a unui credit de la Banca Socială. Chiar dacă, până în 2015, Azolux SRL și-a onorat cu regularitate obligațiile față de bancă, restituind o parte din credit și dobândă, judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au dispus anularea creditelor pentru că acestea ar fi fost contractate cu grave încălcări.

Rea-voința judecătorilor nu a fost demonstrată

Decizia instanței a fost ulterior anulată de Curtea Supremă de Justiție, dar dosarul continuă să se afle pe rol, fiind examinat în acest moment din nou de Curtea de Apel Chișinău.

Deși a reținut toate aceste detalii, Colegiul disciplinar al CSM a decis, în ianuarie 2017, să nu îi sancționeze pe magistrații de la Curtea de Apel Chișinău care au dispus anularea contractelor de credit. Motivul este că nu au fost stabilite circumstanțe care ar demonstra că cei trei judecători ar fi „aplicat în mod intenționat, cu rea-voință sau repetat din neglijență gravă legislația contrar practicii judiciare uniforme”, se arată în hotărârea Colegiului.

Azolux SRL a fost fondat în martie 2009, cu doar un an înainte de a contracta primul împrumut de la Banca Socială. În momentul acordării creditelor, asociat unic al firmei era Ruslan Panfile, iar Gheaur a preluat compania abia în 2015.

Plecați în demisie de onoare

Ludmila Popova este ultimul membru al completului de judecată care a examinat dosarul Azolux SRL și care și-a dat demisia. La începutul lui decembrie 2016, CSM a acceptat și cererile de demisie „onorabilă” ale Anei Gavriliță și Victor Pruteanu. Ambii magistrați se regăsesc în lista judecătorilor în privința cărora Ministerul Justiției a inițiat anul trecut acțiuni în regres pentru recuperarea prejudiciului achitat de Republica Moldova în cadrul unor dosare pierdute la CEDO. În 2014, presa scria despre Ana Gavriliță că ar fi luat decizii în cadrul unui dosar privind deposedarea ilegală a unei companii de proprietăţi private. Judecătorul Victor Pruteanu a fost acuzat în februarie 2013 de procurori că ar fi constrâns o persoană să-i dea mită un aparat de aer condiționat. Procurorii Anticorupție au percheziționat biroul lui Pruteanu, cazul fiind anunțat drept un succes al oamenilor legii. Peste doar trei luni, cauza penală a fost clasată pe motiv că nu a fost constatată estorcarea de bunuri. Demisiile lui Gavriliță și Pruteanu au avut loc în plin proces de examinare a sesizărilor depuse la Colegiul disciplinar în cauza Azolux SRL. 

Continuarea o găsiți pe Anticorupție.md.

0