1025

Se închide „robinetul” lui Shor? Magazinele Duty Free nu vor mai beneficia de facilități fiscale

În următorii ani, Guvernul și-a propus să elimine însăși esența de magazine Duty Free. Potrivit proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2018, se propune eliminarea treptată a facilităților fiscale și vamale acordate magazinelor ce activează în regim duty-free.

Potrivit Ministerului Finanțelor, din 1 iulie 2018, statul va anula facilitățile fiscale și vamale pentru magazinele ce activează în regim duty-free aflate pe teritoriul țării sau la intrarea în țară (Aeroport, Leușeni, Criva, Chișinău). Aceste magazine vor avea posibilitatea să activeze în regim general cu achitarea tuturor drepturilor de import.

Peste patru ani după implementarea primei etape, din 1 ianuarie 2022, ar putea fi anulate facilitățile fiscale și vamale pentru magazinele ce activează în regim duty-free către ieșirea din țară, precum și cele aflate în regiunea transnistreană pentru care nu este implementat un mecanism care să asigure că marfa este comercializată persoanelor care ies din țară.

„Termenii specificați mai sus reprezintă o perioadă de tranziție necesară pentru ca agenții economici să se conformeze noilor prevederi, precum și stabilirii unui mecanism prin care să fie asigurat că bunurile sunt procurate doar de către persoanele care ies din țară. Totodată, termenul de tranziție are drept scop evitarea unor potențiale riscuri privind atragerea Republicii Moldova în anumite procese judiciare privind reparația prejudiciului cauzat”, argumentează autorii. 

Potrivit autorităților, decizia este condiționată de recomandările primite de la EUBAM, UE și Banca Mondială. 

agora.md

0