627

Achitați vinieta! Expiră termenul de aflare a mijloacelor de transport neînmatriculate în RM

Administrația de Stat a Drumurilor informează că, la 30 iunie 2017, expiră termenul de 180 de zile de aflare a mijloacelor de transport neînmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova.

În legătură cu aceasta ASD (serviciul administrare vinietă) recomandă posesorilor acestor vehicule să achite vinieta (taxa pentru folosirea drumurilor) pentru toată perioada aflării acestora pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a evita penalitățile prevăzute de Codul Contravențional al R. Moldova, art 2873 .

În cazul unităților de transport introduse pe teritoriul țării de către persoane fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere în țara în care au domiciliul, declarate prin acțiune, acestea se pot afla pe teritoriul țării pe un termen mai mare de 180 de zile cu achitarea taxei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv perioadele incomplete ce urmează.

Vinieta poate fi procurată  la filialele și agențiile băncii Moldova Agroindbank, la terminalele de plată (QIWI, Paynet, Paymaster și MMPS) dar și online, accesând pagina web www.vinieta.gov.md, prin intermediul Serviciului Guvernamental de plăți electronice (MPay). Pentru a ușura procesul de înregistrare și procurare a vinietei, a fost creat „Ghidul de utilizare”, pus la dispoziția utilizatorului atât pe pagina web a vinietei în compartimentul „Despre”, cât și pe www.asd.md.

În cazul completării formularului de plată a vinietei de către operatorii băncii, beneficiarii achită pentru acest serviciu un comision de 7 MDL sau 1,5% din taxa achitată. Banca eliberează o confirmare de plată a vinietei, ce trebuie păstrată pe toată perioada aflării pe teritoriul țării.

today.md

0