4605

Mitropolitul Vladimir, dat afară din pădure şi trimis la Procuratură

Contractul prin care mitropolitul Vladimir şi preotul Fiodor Roşca, stareţul bisericii Sf. Teodor Tiron de pe str. Ciuflea din Chişinău, au arendat 1 ha de pădure în apropierea satului Ruseştii Noi, r. Ialoveni, a fost reziliat de instanţa de judecată, pentru o datorie de 8900 de lei. Pe acest teren, cei doi „slujitori au Domnului” şi-au ridicat două imobile de lux, iar angajaţii „Moldsilva” au stabilit că cele două construcţii sunt montate pe piloni de beton, iar toate reţelele inginereşti au fost montate prin pământ, lucrările fiind efectuate şi cu permisiunea Agenţiei în perioada 2010-2013. Mitropolitul şi stareţul nu s-au conformat însă deciziei instanţei de judecată, iar ulterior, Moldsilva s-a adresat cu o plângere la Procuratura Generală semnalând „acţiunile abuzive ale factorilor de decizie ai SRL „Lemn Construct Prim”, fondată de cei doi.

Firma „Lemn Construct Prim” a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) la 10 decembrie 2013, avându-i ca fondatori pe Nicolae Cantarean, numele de mirean al mitropolitului Vladimir şi Fiodor Roşca, tot el, preotul Nicolae, stareţul bisericii Sf. Teodor Tiron de pe str. Ciuflea din Chişinău.

Tranzacţia „feţelor bisericeşti” din seara Anului Nou

La scurt timp, în seara de Anul Nou, pe 31 decembrie 2013, la 3 săptămâni după ce firma era înregistrată la CÎS, ea primeşte, printr-un acord adiţional, un teren de 1 ha, luat în arendă de la Agenţia „Moldsilva” de Oleg Popov, preşedintele asociaţiei „Porche Club Moldova” pe 5 noiembrie 2010, pe o perioadă de 49 de ani, până la 4 noiembrie 2059. Pentru arenda acelui hectar de pădure urmau să fie plătiţi anual 4445 de lei. Între timp, pe acel teren s-au ridicat 3 construcţii, proprietarul căora a continuat să fie Oleg Popov, până după darea lor în exploatare şi înregistrarea la Oficiul Cadastral. Acest lucru se întâmpla la 9 aprilie 2014. Pe 16 aprilie 2014, în urma unui contract de vânzare/cumpărare, preotul Fiodor Roşca cumpără toate cele 3 clădiri din pădure, iar în aceeaşi zi îi vinde două dintre ele mitropolitului Vladimir. Ambele tranzacţii au fost înregistrate la Cadastru a doua zi, pe 17 aprilie 2014.

În septembrie 2014, ZdG scria despre proprietăţile din pădure ale mitropolitului Vladimir şi ale ieromonahului Nicolae, nume primit de Fiodor Roşca după ce a fost călugărit chiar de către mitropolitul Vladimir, partenerul său de afaceri. Atunci, ZdG l-a surprins pe ÎPS Vladimir plecând de la vila din pădure spre Chişinău la volanul unei Toyota Land Cruiser cu numere guvernamentale.

Moldsilva cere demolarea palatelor din pădure

În octombrie 2016, pentru neachitarea plăţii pentru arenda fondului forestier, prin hotărârea Judecătoriei Botanica, actuala Judecătoria Chişinău, contractul de arendă dintre Moldsilva şi „Lemn Construct Prim” a fost reziliat. Magistratul Vitalie Stratan a dispus încasarea din conturile firmei a sumei de 8900 de lei cu titlu de datorie contractulă, a altor 1924 de lei cu titlul de dobândă de întârziere, 1362 de lei cu titlul de penalitate şi 365 de lei pentru taxa de stat. În total, Fiodor Roşca şi Nicolae Cantarean ar trebui să achite în bugetul de stat 12551 de lei. Deşi hotărârea Judecătoriei Botanica era cu drept de apel în termen de 30 de zile, astăzi, pe rolul Curţii de Apel (CA) Chişinău nu este înregistrat niciun proces între Agenţia „Moldsilva” şi firma „Lemn Construct Prim”, fapt care demonstrează că aceasta nu a fost contestată.

La 15 februarie 2017, „Moldsilva” informează compania „Lemn Construct Prim” despre rezilierea contractului de arendă şi despre necesitatea de a demola obiectele amplasate în fondul forestier şi restabilirea acestuia conform amenajamentului silvic. „Solicităm, în termen de până la 14 aprilie 2017 să demontaţi/demolaţi şi să evacuaţi toate obiectele amenajate şi/sau amplasate în sectorul care a fost arendat şi să întreprindeţi măsuri de restabilire a fondului forestier… Sau, în conformitate cu regulamentul privind arendarea fondului forestier, să transmiteţi cu titlul gratuit bunurile către Agenţia „Moldsilva. În caz contrar, Agenţia „Moldsilva îşi rezervă dreptul de a se adresa în instanţa de judecată unde va solicita demontarea/demolarea şi evacuarea obiectelor din sectorul care a fost arendat…”, scrie în demersul Agenţiei.

Procuratura Generală a primit plângerea, dar nu a luat o decizie

La 3 aprilie 2017, întreprinderea silvică „Stil-Răzeni” anunţă „Moldsilva” despre „depozitarea lemnului pentru casă de vacanţă în fondul forestier arendat de către „Lemn Construct Prim”. „Fiodor Roşca, responsabil de sectorul arendat a comunicat atunci că materialele de construcţie sunt depozitate pe o perioadă de timp neidentificată, deoarece construcţia va fi amplasată în or. Chişinău, iar pe suprafaţa dată nu a avut unde depozita aceste materiale. Discuţia a avut loc prin intermediul telefonului paznicului”, explică reprezentantul Întreprinderii de stat Silvo-Cinegetică „Stil-Răzeni” într-o scrisoare adresată „Moldsilva”, cerând delegarea unui reprezentant al Agenţiei pentru „soluţionarea mai eficientă a cazului dat”.

La scut timp, inginerul Igor Mocanu şi Mihail Paşcovschi, care îndeplinea funcţia de director adjunct al „Moldsilva” au efectuat un control operativ la faţa locului. „Informăm că nu am avut acces în sectorul arendat deoarece paznicul a refuzat să deschidă poarta, motiv pentru care a fost sesizată poliţia şi de către personalul ÎSC Stil-Răzeni au fost depuse plângeri precum că, firma ocupă abuziv fondul forestier, ceea ce contravine legislaţiei silvice în vigoare. De asemenea, personalul competent din cadrul Stil-Răzeni, gestionar al fondului forestier de stat urma să întocmească procese verbale de contravenţie pentru încălcările constatate şi să le înainteze organelor competente”, precizează „Moldsilva” într-o scrisoarea adresată Ministerului Mediului.

La 19 aprilie 2017, „Moldsilva” se adresează şi Procuraturii Generale (PG), solicitând „întreprinderea măsurilor în raport cu acţiunile abuzive ale factorilor de decizie ai SRL „Lemn Construct Prim””. Reprezentanţii PG ne-au anunţat că sesizarea a fost înregistrată la începutul lunii mai, fiind încă în examinare în Secţia investigarea fraudelor contra mediului şi intereselor publice, fără a se fi luat o decizie. Ulterior, la 4 mai, „Stil-Răzeni” informează din nou „Moldsilva” că la 2 mai 2017, reprezentanţii firmei „Lemn Construct Prim” „au depozitat şi alte materiale de construcţie în fondul forestier”.

„A fost sesizată şi poliţia şi tot nu li s-a permis să intre pe teritoriu de către paznic”

În luna mai 2017, Ion Cebanu, pe atunci directorul Agenţiei „Moldsilva” se adresează cu o scrisoare către Valeriu Munteanu, ministrul de atunci al Mediului, prin care solicita intervenţia instituţiei pentru a rezolva problema creată cu firma celor doi „slujitori ai Domnului”. În scrisoare se precizează că pe terenul arendat de „Lemn Construct Prim” este amenajată „o zonă de recreere personală ce constă din două case de vacanţă şi o căsuţă pentru paznic. Este de menţionat că, de fapt, construcţiile sunt montate pe piloni de beton. Este amenajată reţeaua de drumuri şi poteci pavată, terenul pe perimetru este îngrădit cu gard de plasă. Toate reţelele inginereşti au fost montate prin pământ. Lucrările de amenajare a fondului forestier au fost efectuate cu permisiunea Agenţiei „Moldsilva” în perioada 2010 — 2013”, se menționează în scrisoarea semntă de Ion Cebanu.

Vilele ridicate pe terenul arendat de firma celor două fețe bisericești

Victor Decuseară, directorul Întreprinderii de stat Silvo-Cinegetică „Stil-Răzeni” ne-a declarat că, astăzi, lucrurile nu s-au schimbat şi deşi contractul este reziliat, niciun angajat al Moldsilva nu are acces pe teritoriul arendat de firma mitropolitului Vladimir şi ieromonahului Nicolae. „Nici eu nici angajaţii mei nu au acces acolo. A fost sesizată şi poliţia şi tot nu li s-a permis să intre pe teritoriu de către paznic. Din informaţiile pe care le am, termenul de prescripţie pentru a ataca la Curtea de Apel hotărârea de reziliere a contractului a expirat deja”, a precizat acesta.

„Legea trebuie respectată de toţi — de la Vlădică până la opincă”

Fiodor Roşca a evitat să discute cu ZdG. După ce a ascultat întrebarea, acesta ne-a anunţat că este plecat şi că nu doreşte să discute pe telefon „întrebările astea”, în timp ce reprezentanţii Mitropoliei Moldovei nu ne-au făcut legătura cu mitropolitul, pentru a-şi expune punctul său de vedere asupra situaţiei create.

Acum un an, la 15 iunie 2016, Guvernul R. Moldova a adoptat o hotărâre de guvern care a interzis arenda pădurilor şi a crescut de cinci ori preţul arendei forestiere pentru contractele existente, acest instrument fiind menit, după spusele ministrului mediului de atunci, Valeriu Munteanu, să ducă la scăderea progresivă a numărului arendaşilor silvici.

„După ce am obţinut, cu perseverenţă, interzicerea arendei forestiere şi creşterea costurilor pentru contractele deja existente, am dispus o revizuire amănunţită a contractelor încheiate anterior, cu scopul primordial de a readuce cât mai multă pădure în proprietatea statului. În cadrul acestei campanii au fost reziliate zeci de contracte şi înaintate mai multe acţiuni în justiţie, una dintre care este şi cea referitoare la posesiunea mitropolitului Vladimir. Am acţionat pe toate căile pentru soluţionarea legală a acestei probleme, dispunând realizarea demersurilor necesare la organele de drept şi chiar acţiuni „în forţă” pentru restabilirea echităţii, însă nu am reuşit să le ducem la o finalitate, din cauza încheierii anticipate a mandatului de ministru. Consider că tot fondul silvic este un patrimoniu al tuturor şi legea trebuie respectată de toţi — de la Vlădică până la opincă”, a declarat, pentru ZdG, ex-ministrul mediului Valeriu Munteanu.

zdg.md

0