De ce Dorin Chirtoacă nu-și poate îndeplini atribuțiile prin „corespondență”?
De un an Ilan Shor conduce de acasă primăria Orheiului chiar dacă se află în arest la domiciliu pentru escrocherie și spălare de bani. În același timp, primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă nu poate să-și exercite atribuțiile deoarece este cercetat în dosarul parcărilor cu plată.
O situație bizară este și în cazul primarului de Bălți, Renato Usatîi, care se află la Moscova, iar orașul este administrat de viceprimari. Chiar dacă juriștii spun la unison că pentru funcționarii aflați în arest la domiciliu nu sunt posibilități de activat în continuare, primarul de Orhei a găsit soluția. Dacă ne amintim cum au decurs principalele acțiuni, observăm că Ilan Shor a fost susținut de consilierii locali care au votat împotriva suspendării din funcție – solicitată de procuror.
Avocatul Vitalie Nagacevschi spune că nu are idee cum a reușit Ilan Shor să obțină dreptul de a-și exercita competențele de acasă. „Nu știu cum el o face. După mine este imposbil. Consider că în asemenea circumstanțe este necesară suspendarea din funcție, fie la inițiativa procurorului, a judecătorului, primarului sau a consilierilor municipali. Procurorul are dreptul să ceară suspendarea din funcție. El este în imposibilitatea de exercitare a funcțiilor sale”, consideră avocatul. Procurorul nu are pârghii prin care să nu accepte decizia consilierilor. „Procurorul nu poate suspenda prin actul său. El doar solicită suspendarea. În esență, nu există soluții pentru toate situațiile care apar”, precizează Vitalie Nagacevschi.
Cum poate fi suspendat primarul?
Cadrul legal din țara noastră se află într-un vid, motiv pentru care juriștii sunt mai mereu puși în situația de a găsi soluții în funcție de împrejurările apărute. Legea administrației publice locale nu prevede expres cine poate constata că ei sunt în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile. „Nu este o prevedere expresă, însă mergem și după analogie. Procurorul este în drept să solicite suspendarea din funcție. Există o problemă. În cazul lui Chirtoacă este rațional de solicitat suspendarea din funcție”, adaugă avocatul Vitalie Nagacevschi.
Dacă primarul de Chișinău, aflat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, este în drept să semneze acte, vine la birou sau nu, am întrebat purtătorul de cuvânt al primăriei, Vadim Brânzaniuc. „Încercăm să găsim soluții împreună cu juriștii. Cum să se prezinte dacă nu are permisiunea? E încălcarea regimului de arest la domiciliu, iar asta duce la schimbarea măsurii din arest la domiciliu în arest. În cazul suspendării primarului – viceprimarul preia interimatul funcției. Suntem într-un vid legislativ”, menționează Vadim Brânzaniuc.
Orhei, administrat prin avocați
Primarul de Orhei, Ilan Shor a fost reținut la data de 22 iunie 2016 pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în perioada deţinerii funcţiei de preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii de Economii. După aproape un an de la deținerea sa, Shor continuă să administreze orașul din arest la domiciliu, deoarece nu a fost suspendat din funcție. La 7 iulie 2016, Consilierii Locali de la Orhei nu au votat pentru suspendarea primarului Shor. Procuratură nu are pârghii prin care să conteste decizia consilierilor.
Potrivit Legii privind administraţia publică locală, în situaţia în care un primar se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile de serviciu pe o perioadă mai mare de patru luni consecutive, mandatul acestuia ar urma să înceteze. „Din păcate, legea nu prevede foarte clar ce înseamnă «exercitarea atribuţiilor de serviciu», dacă acest lucru implică obligatoriu prezenţa fizică a primarului la locul de muncă sau nu”, a explicat Veaceslav Agrigoroae, secretarul CEC, pentru Anticorupție.md. Ilan Shor semnează actele acasă, iar cadrul legal nu pevede expres dacă el este în imposibilitatea de a-și exercita mandatul.
Orașul Bălți a fost abandonat
Din octombrie 2016, Primarul de Bălți, Renato Usatîi se află la Moscova după ce a fost dat în căutare internațională, iar oamenii legii au emis un mandat de arest pe motiv că în anul 2011 l-a expropriat pe bancherul rus Gherman Gorbunţov de pachetul majoritar de acțiuni pe care le deținea la Universalbank şi ulterior a comandat asasinarea acestuia. Usatîi nu poate fi extrădat în Moldova, deoarece deține cetățenie rusă, iar Federația Rusă nu-și extrădează cetățenii. Din octombrie 2016 și până acum, primăria Bălți e condusă de viceminiștri, scrie Agora.
La fel ca în cazul lui Shor, Legea privind administrația publică locală din 28 decembrie 2006 prevede că mandatul primarului încetează înainte de termen în caz de „imposibilitate de a-și exercita atribuțiile pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive”. Astfel, solicitată de moldNova să explice dacă va fi demarată procedura de demitere a primarului de Bălți, CEC a comunicat într-un răspuns oficial că prevederile Codului electoral și ale Legii administrației publice locale obligă autoritățile locale și secretarul consiliului de a comunica în termen de 10 zile dacă primarul poate fi demis din cauza că nu și-a exercitat atribuțiile pentru o perioadă de 4 luni consecutiv.
Cine conduce orașul Chișinău?
După ce a condus Primăria Chișinău timp de 10 ani, Dorin Chirtoacă a fost arestat în dosarul parcărilor cu plată din Capitală. Primarul de Chișinău este acuzat că ar fi influențat decizia viceprimarului, Nistor Grozavu, să semneze contractul cu firma „EME PARKLEITSYSTEM GmbH” fără avizul Consiliului Municipal Chișinău (CMC). CNA a anunțat că din această afacere lui Chirtoacă i-ar fi revenit 13% din venitul companiei internaționale, notează Agora.
Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai 2017, iar a doua zi edilul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ieri, 6 iunie 2017, magistrații de la Curtea de Apel au repins solicitarea avocatului de a fi cercetat în stare de libertate. Chirtoacă nu a fost prezent în sala de judecată și nu a comentat decizia Curții de Apel Chișinău.
Ce mai spun experții
Politologul de la Chișinău, Ion Tăbârță confirmă că în perioada arestului la domiciliu nu poate să-și exercite atribuțiile de serviciu, deoarece sunt o serie de restricții prevăzute de legislație. Expertul de la IDIS Viitorul precizează că Dorin Chirtoacă se află la etapa de cercetare preventivă și probatoriu. Referitor la cazul lui Ilan Shor, expertul spune că „e vorba de un alt dosar care nu ține de administrarea orașului Orhei. Are niște restricții la ieșirea din țară. Nu e pe probleme de primărie, dar cu BEM”.
moldnova.eu