Reacţia conducerii Facebook după primirea amenzii de 110 milioane de euro din partea Comisiei Europene
„De la începutul interacţiunii noastre cu CE am acţionat de bună credinţă şi am încercat tot timpul să furnizăm informaţii precise", a declarat joi un purtător de cuvânt al Facebook. Acesta a adăugat că "greşelile" făcute în 2014 în cererile trimise Comisiei Europene "nu au fost intenţionate", iar CE "a confirmat că ele nu au afectat rezultatul evaluării achiziţiei".
Apreciind că este "o amendă proporţională şi descurajantă", CE a precizat că Facebook a susţinut la preluarea WhatsApp că nu poate asocia în mod automat conturile utilizatorilor celor două companii, dar după doi ani a lansat un serviciu care avea exact această funcţie.
"Comisia Europeană a descoperit că, în pofida declaraţiilor Facebook din timpul preluării serviciului de mesagerie WhatsApp în 2014, posibilitatea tehnică de a asocia în mod automat conturile utilizatorilor celor două companii exista încă din 2014, iar angajaţii Facebook erau conştienţi de o astfel de posibilitate", susţine Executivul comunitar.
WhatsApp a fost preluată de Facebook în 2014. Doi ani mai târziu, a introdus noi politici de confidenţialitate prin care Facebook a obţinut acces la datele utilizatorilor WhatsApp.
jurnal.md