1448

Banca Mondială îndeamnă companiile moldovene să investească în promovare

Embargourile la vinuri impuse de Federaţia Rusă în 2006 şi 2013 au provocat pierderi sectorului viti-vinicol de aproape 200 de milioane de dolari, arată datele Oficiului Naţional al Viei şi Vinului. Printre partenerii externi ai Republicii Moldova care şi-au propus să amortizeze şocul acestor restricţii se numără şi Banca Mondială. În perioada 2015 - 2020, instituţia internaţională oferă aproape 3 milioane de dolari pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv pentru companiile vinicole. Banii sunt prevăzuți mai ales pentru întreprinderile interesate de export şi care vor să-şi promoveze mai activ produsele.

„În zadar eşti foarte bun dacă prea puţini cunosc acest lucru”, este raţionamentul pe care se bazează experţii Băncii Mondiale atunci când îndeamnă companiile din Republica Moldova să investească în promovare. Or, în prezent, marea provocare a vinificatorilor locali este să-i convingă pe consumatorii de peste hotare să cumpere un produs a cărui denumire s-ar putea să nu le spună mare lucru.

Compania „Chateau Vartely” deţine în prezent peste 260 de hectare de vie şi îmbuteliază anual peste cinci milioane de sticle. Managerii întreprinderii au înţeles că pentru a dezvolta şi, mai ales, pentru a menţine afacerea, experienţa acumulată de-a lungul anilor nu este de ajuns şi că au avea nevoie de consultanţă în gestionarea şi promovarea companiei. Cu ajutorul Băncii Mondiale au lansat pagina de internet a întreprinderii. Rezultatul? Peste 45 de mii de vizitatori virtuali de la începutul acestui an, se arată mulţumită managera pe marketing Aliona Goncearenco. Ea este convinsă că dezvoltarea companiilor locale de vinuri ar contribui la un consum mai responsabil al băuturilor alcoolice:

„Oamenii încep să aprecieze vinul la sticlă, nu se mai tem de aşa numitul „anghidrid”, or, mulţi credeau că vinul la sticlă nu este bun pentru sănătate. Este deja veche informaţia. Oamenii apreciază vinul, îl consumă tot mai mult şi vânzările cresc de la an la an.”

Europa Liberă: Dar străinii cum reacţionează?

Aliona Goncearenco: „Noi suntem în creştere şi tot mai multe pieţe îşi deschid uşile pentru vinurile noastre. Unde mai greu, unde mai încet, dar lumea tot mai mult ne cunoaşte şi ne descoperă.”

Pentru servicii de consultanţă şi promovarea afacerii, Banca Mondială oferă companiilor din Republica Moldova granturi de până la 200 de mii de lei. Una dintre condiţii este ca întreprinderea să-şi asume jumătate din cheltuielile pentru consultanţă şi să fie interesată de export. Şi vinăria „Tomai”, ale cărei beciuri datează din 1903, a apelat la servicii de consultanţă pentru obţinerea certificatelor internaţionale de calitate, necesare oricărei companii notorii, explică Ludmila Cebanova reprezentanta vinăriei:

„Aceste certificate ne vor permite să cucerim noi pieţe pentru export şi, de ce nu, să câştigăm mai mulţi clienţi în ţările unde suntem deja prezenţi, or, peste 90 la sută din vinurile noastre sunt exportate. Astăzi suntem în China, Cehia, Ucraina, Belarus, Vietnam. Să ştiţi că vinurile noastre nu sunt cu nimic mai prejos decât cele franţuzeşti sau portugheze. Ne lipseşte doar promovarea.”

Banca Mondială a alocat aproape 3 milioane de dolari pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi până în 2019 este gata să ajute peste 250 de companii. Până acum s-au arătat interesate să apeleze la servicii de consultanţă în afaceri aproape 90 de companii. Directorul proiectului Ameliorarea Competitivităţii al Băncii Mondiale, Aureliu Casian, constată că businessmenii moldoveni nu obişnuiesc să ceară sfatul consultanţilor în afaceri, iar această deprindere generează pierderi:

„Din păcate, serviciile de consultanţă sunt percepute nu ca investiţii pe termen mediu şi lung, dar sunt percepute ca costuri şi cheltuieli, de fapt, pentru agenţii economici. (…) Provocarea sectorului este calitatea şi imaginea produsului. Eu cred că vinificatorii noştri au depăşit bariera care i-a dezechilibrat după embargoul impus în Est. Bănuiesc că asta a fost marea provocare şi, în viziunea mea, vinificatorii au trecut-o cu brio.”

Banca Mondială nu este singurul partener extern al Republicii Moldova care sprijină vinificatorii locali în pătrunderea pe noi pieţe. În ultimii ani, şi Agenţia americană pentru dezvoltare internațională, pe scurt USAID, a investit în domeniu, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate: a fost triplat numărul micilor producători, iar exporturile de vin îmbuteliat a crescut în 2016 cu aproape 25 la sută.

europalibera.org

0