649

Au spart patru magazine și o casă de locuit în satul Pelenia. Şase tineri, reţinuţi de oamenii legii

Şase tineri din raionul Drochia şi Râșcani, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost reţinuţi de oameni iegii, după ce au spart patru magazine și o casă de locuit din satul Pelenia, raionul Drochia. Prejudiciul cauzat a fost evaluat la peste 150 000 lei.

Potrivit Poliţiei, tinerii au fost anterior judecați pentru acțiuni similare. Gruparea a activat în perioada lunilor aprilie-mai, când au spart cele patru magazine și casa de locuit. Bănuiții acționau pe timp de noapte prin prin forţarea geamurilor şi tăierea lacătelor, de unde sustrăgeau produse alimentare, țigări, băuturi alcoolice, bani, telefoane mobile.

În urma măsurilor speciale de investigații, suspecții au fost reținuți, iar în automobil au fost depistate o mare parte din bunurile sustrase, care urmau să ajungă la deținuții din penitenciare.

Audiați, suspecții  şi-au recunoscut vina, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 5 până la 10 ani.

Trei dintre suspecți sunt arestați pentru 30 de zile, ceilalți sunt cercetați în stare de libertate.

moldova.org

0