518

UE oferă 13 milioane de euro pentru șase proiecte la nordul Moldovei

ADR Nord va implementa în Regiunea de dezvoltare Nord șase proiecte cu finanțare de la Uniunea Europeană, oferită prin intermediul proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Este vorba de patru proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație și două de eficiența energetică a clădirilor publice, toate șase în valoare de aproximativ 13 milioane de euro.

În acest context, miercuri, 17 mai, în incinta ADR Nord cu sediul la Bălți, au avut loc două ateliere de lucru pentru autoritățile locale din câteva localități din nordul republicii unde vor fi realizate cele șase proiecte de modernizare a serviciilor publice locale cu finanțare de la UE. Potrivit unui comunicat al ADR Nord, participanți la cele două ateliere de lucru au fost informați despre modul de implementare a proiectelor cu finanțare de la UE, reieșind din cerințele finanțatorului, precum și din experiența acumulată de proiectul MSPL, gestionat de GIZ.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a atras atenția asupra procesului complex de implementare a proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană. „Implementarea celor șase proiecte va fi bazată pe abordarea «5 Piloni», activități în cadrul cărora vor participa toate părțile implicate în acest proces complex”, a subliniat directorul ADR Nord. 

„Implementarea propriu-zisă a proiectelor nu a început pentru că așteptăm ca, în cel mai scurt timp, să fie semnat Acordul de finanțare între GIZ și Uniunea Europeană”, a comunicat Petru Veverița, consultant național superior GIZ/MSPL, șeful Domeniului de intervenție 2, potrivit comunicatului ADR Nord. 

La rândul său, Valentina Pleșca, consultant național superior GIZ/MSPL, i-a îndemnat pe participanții la cele două activități să fie cooperanți pe toată durata implementării proiectelor, astfel încât ADR Nord, GIZ și autoritățile locale să îndeplinească cu succes obiectivele pe care le-au trasat în comun.

hotnews.md

0