1308

Prima şedinţă de judecată Băsescu vs. Dodon. Judecătorul, recuzat la cererea lui Dodon

La 16 mai a avut loc prima şedinţă de judecată în cauza intentată de Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon privind anularea decretului de retragere a cetăţeniei Republicii Moldova. În şedinţa de judecată reprezentantul lui Igor Dodon a înaintat o cerere de recuzare a magistratului de caz, Viorica Puică, a declarat, Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte Traian Băsescu, la solicitarea Mediafax.

Igor Dodon a invocat că prin admiterea cererii de suspendare a decretului care anula cetăţenia moldovească judecătorul s-a antepronunţat asupra fondului cauzei.

Cererea de recuzare a fost examinată de un alt magistrat al Judecătoriei Chişinău, Tatiana Avasiloaie, potrivit sursei citate.

“Considerăm că recuzarea magistratului Viorica Puică a fost admisă într-un mod abuziv şi neîntemeiat. Or, nu a fost întrunit nici unul dintre temeiurile de recuzare prevăzute de lege“, a susţinut Andrei Bivol.

Cauza urmează a fi repartizată spre examinare unui alt magistrat care va stabili următorul termen de judecată în procesul dintre Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Reamintim: fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa au devenit pe 3 noiembrie 2016 în mod oficial cetăţeni ai Republicii Moldova. Pe 3 ianuarie președintele Igor Dodon a semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova fostului președinte român Traian Băsescu.

„Cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu în mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România. Acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească şi existenţa poporului moldovenesc”, a argumentat atunci Igor Dodon.

moldova.org

0