1603

Trecutul penal al noului preşedinte CNPF; Cu ce avere a intrat în funcţie Valeriu Chiţan

Valeriu Chiţan, noul preşedinte al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), numit de Parlament pentru un termen de cinci ani, a fost vizat anterior într-un dosar penal privind deturnarea fondurilor publice în perioada în care se afla la şefia Ministerului Finanţelor, scrie Anticorupţie.md.

Chiţan a fost inculpat pentru delapidarea a zece milioane de dolari din bugetul statului în afacerea Petrolbank, despre care Centrul de Investigaţii Jurnalistice a relatat în 2002. După un lung proces de judecată, magistraţii l-au declarat nevinovat pe funcţionar, deşi banii aşa şi nu au fost întorşi statului.

Potrivit anchetei jurnalistice, în noiembrie 1994, Guvernul Republicii Moldova a acordat Concernului de Stat Moldenergo un credit de 26,88 milioane de dolari, bani destinaţi procurării resurselor energetice pentru sezonul rece al anilor 1994-1995. Ministerul Finanţelor urma să acorde garanţia din partea Guvernului, iar Banca Naţională să o confirme. Pentru executarea hotărârii de Guvern, funcţionarii au încheiat (fără a organiza un tender), un contract cu compania NefteGazGroup (NGG), înregistrată în Malta, zonă off-shore, după care conducerea Moldenergo a semnat un contract cu NGG, care s-a angajat să livreze Moldovei resurse energetice în sumă de 50 de milioane de dolari. Totodată, print-un acord de credit, semnat cu reprezentantul NGG în Moldova, Grigore Cuşnir, Moldenergo şi-a luat angajamentul să achite contravaloarea resurselor energetice livrate.

În acelaşi an, Ministerul Finanţelor, condus de Valeriu Chiţan, a transferat pe contul NGG din Elveţia suma de 11,88 milioane de dolari, în baza unei hotărâri neînregistrate la Cancelaria de Stat şi care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deci nu avea putere juridică. Totuşi, banii au ajuns în conturile NGG care, mai târziu, a transferat 10 milioane de dolari din suma primită pe conturile la trei firme fondate la sfârşitul anului 1994 de persoane din conducerea NefteGazGroup. Deşi de la decontarea banilor trecuseră câteva luni, iar în Moldova nu venise nici pomină de resurse energetice, la 10 februarie 1995 Ministerul Finanţelor a transferat pe contul aceleiaşi companii alte 15 milioane de dolari SUA, care ar fi fost utilizaţi la procurarea păcurei şi a cărbunelui.

Cei 10 milioane de dolari au rămas drept datorie a NefteGazGroup faţă de Moldenergo, banii fiind utilizaţi la constituirea băncii Petrolbank cu capitalul social în valoare de 43 de milioane lei, sumă echivalentă la acea vreme cu zece milioane de dolari. Din capitalul social al bancii, 99% aparţineau companiilor afiliate NefteGazGroup – M-Credit, Transword-Invest şi CompasInter. Instituţia financiară a falimentat ulterior. Ex-ministrul Finanţelor, Valeriu Chiţan, a fost inculpat şi deferit justitţei pentru delapidarea din bugetul statului a zece milioane de dolari. Magistraţii au decis însă că el este nevinovat.

Valeriu Chiţan a ocupat fotoliul de ministru al Finanţelor până în anul 1998, după care a devenit preşedinte al Asociaţiei Băncilor din Moldova. Între 2003 şi 2010 a ocupat postul de top-manager în grupul petrolier Lukoil, iar din 2011 este membru al Curţii de Conturi. La începutul anului trecut, el s-a numărat printre candidaţii la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, dar nu a fost promovat.

Potrivit ultimei declaraţii pe venit disponibile, în 2015 Chiţan a avut un salariu de 156.989 de lei de la Curtea de Conturi, iar alte 93.753 de lei le-a adunat din pensie. El a declarat o casă de 194 de metri pătraţi, dobândită în anul 2010, terenul aferent acesteia şi un garaj. Valoarea cadastrală cumulată a imobilelor se ridică la aproape 2,9 milioane de lei. Funcţionarul conduce un BMW de model X5, fabricat în 2012, dar pe care îl deţine prin comodat. Soţia sa activeaă în sectorul privat şi a declarat venituri de 144.391 de lei din salariu.

jurnal.md

0