5512

O moldoveancă și fiul ei au devenit peste noapte milionari în Italia

O moldoveancă de 57 de ani și fiul ei de 30 de ani au devenit proprietarii unor imobile în Italia, care au o valoare de 1,5 milioane de euro.

O moldoveancă de 57 de ani și fiul ei de 30 de ani au intrat prin înșelăciune în posesia unor sume fabuloase și a unor imobile în valoare totală de 1,5 milioane de euro.

Femeia lucra îngrijitoare în casa unui bătrân de 90 de ani din provincia Brescia. Într-o bună zi, profitând de lipsa de discernământ a pensionarului, aceasta i-a împins în față niște acte și i-a spus că trebuie să le semneze.

Documentele s-au dovedit a fi un testament, prin care chipurile de bună voie și nesilit de nimeni, bătrânul i-ar fi lăsat moldovencei și fiului ei toată averea: cinci imobile în valoare totală de 1,5 milioane de euro. Totodată, femeia și-a transferat din contul bătrânului și suma de 250 de mii de euro.  Visurile escrocilor au fost spulberate de fiii bătrânului, care au aflat despre infracțiune. Aceștia s-au adresat la Garda Financiară care întors averea bătrânului moștenitorilor legitimi, adică fiilor săi. 

eurotv.md

1