Parlamentul businessmanilor. Cum deputații fac afaceri cu statul
În timp ce investitorii spun că este foarte greu să faci afaceri în Republica Moldova din cauza corupției și a lipsei accesului la finanțare, jumătate din deputații de la Chișinău dezvoltă businessuri prospere și în plus câștigă milioane din contractele cu instituțiile statului. Juriștii spun că astfel legiuitorii pot liber să lobeze sau să promoveze interesele private prin legile propuse spre adoptare.
Din cei 24 de reprezentanți ai PSRM în Parlament, 14 deputați au legături cu mediul de afaceri, fie fiind direct implicați în gestionarea unui business, fie soțul sau soția dețin companii. De exemplu, Alla Dolința declară că a obținut în 2014 venituri din vânzarea cotelor deținute în cadrul anumitor firme în sumă de 1.177.684 de lei. Astfel, dacă în 2013 ea arăta că singura legătură cu businessul este faptul că soțul ei deține firma „Igalirix”, atunci în 2015 deputatul arată că are propria întreprindere „Dolinta Alla”, specializată în comerț, iar soțul ei pe lângă „Igalirix” a mai ajuns să dețină 30% din capitalul societății „Bas-Elit-Vin”. Și socialistul Anatolie Labuneț este un apropiat al mediului de afaceri, obținând 3.000 de lei din comercializarea acțiunilor deținute la AO „Neptun”, iar soția sa, de asemenea, a decis să scape de acțiuni în valoare de 1.000 de lei de la Unic. În același timp, deputatul socialist mai este fondator al firmei „Autoval” și mai indică faptul că soția deține 627 de acțiuni ale societății „Neptun”.
Socialiștii, cu afaceri în transporturi sau mass-media
Și Corneliu Furculiță susține că are un SRL care nu mai activează specializată în comerț și construcții, a încasat salarii în sumă de 56.000 de lei de la compania „Exclusiv Media” a cărei proprietar este și care deține postul „NTV Moldova”. Deși nu este implicat direct în mediul privat, soția lui Adrian Lebedinschi are o cotă de 50% din capitalul de peste 420.000 de lei a Biroului Asociat de Avocați „Lebedinsky Partners”, precum și o altă firmă care prestează servicii juridice – „Lolid Impex”. Și alți membri PSRM conduc afaceri de succes, cum ar fi Ghenadie Mitriuc („Rincor-Prim” – firmă specializată în transporturi auto cu un capital de aproape un milion de lei și „Total Info” care activează în comerț) sau Radu Mudreac (50% din „Gradioni” și de la care a încasat venituri sub formă de salarii în sumă de peste 31.700 de lei). Totuși, deputatul socialist cu cele mai multe afaceri este Oleg Lipskii – deține cote părți în firma „M.D. Trans SRL” cu un capital de circa 1.600.000 de lei, „Lesta Plus LTD” (20.000 de dolari), „Monitorul S.A” și „L.B.M.” care nu mai activează. Singurul socialist implicat în business care a avut și de câștigat prin achiziții publice este Eduard Smirnov care pe lângă o treime din capitalul SRL-ului „Alternativa”, mai are 464 de acțiuni în cadrul Fondului de Investiții „Daac-Hermes”, care face parte din societatea „Daac Hermes”. Anume această companie condusă de apropiatul comuniștilor Vasile Chirtoca a obținut contracte de zeci de milioane de lei cu statul. Șefa fracțiunii PSRM, Zinaida Greceanîi, declară că singura sa tangență cu mediul privat este întreprinderea soțului „Alexei Greceanîi” care nu a activat.
Milioane de lei de la stat pentru firmele lui Sârbu
Și în fracțiunea parlamentară a democraților majoritatea legiuitorilor declară că au fost sau sunt implicați în mediul de afaceri, unii dintre ei fiind printre favoriții achizițiilor publice. Totuși, deputatul cu cele mai multe și mai prospere companii este Oleg Sârbu. Potrivit declarației de avere, reprezentantul PD este fondatorul a cinci firme, majoritatea specializate în activități de comerț și producere. Astfel, întreprinderile „Gloria-Qvarc”, „Vlados-Com” și „Maximos Pan” au câștigat licitații organizate de stat care „au umplut buzunarele” businessmanului democrat cu peste 19 milioane de lei. Pe lângă aceste companii, Oleg Sârbu mai conduce firme ale căror capital valorează câteva sute de mii sau o jumătate de milion de lei. Soția deputatului, Natalia, deține cote de 50% din capitalul a două firme, dintre care Agrodena a obținut și subvenții de la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Un alt reprezentant al democraților Eugeniu Nichiforciuc a încasat din contracte cu instituțiile statului mai mult de 5,4 milioane de lei prin firma „Construct Agent Grup” în care deține o cotă-parte de 67%. Nichiforciuc mai are afaceri în intermedierea comercializării carburanților (Petrol Agent Grup), precum și o întreprindere individuală „Nichiforciuc Eugen”. În același timp, colegul lor de partid care este și șeful Legislativului, Andrian Candu, a obținut dividente de circa 2,65 milioane de lei datorită cotei de 10% din Prime Management. Deși liderul de onoare al PD, Dumtru Diacov, susține că este fondatorul firmei care deține ziarul „Novoe Vremea” care este în proces de lichidare, potrivit zdg.md, fiica sa are două firme.
Fost comunist, cu business în comerț și servicii prin patru firme
Potrivit datelor prezentate Autorității Naționale de Integritate, din cei 20 de membri ai fracțiunii PD înainte de alăturarea celor 14 ex-comuniști, doar șapte deputați nu au avut și nici nu au sub nicio formă legături cu mediul privat.
În același timp, printre cei 14 deputați foști comuniști deveniți democrați, Vladimir Vitiuc și Alexandr Bannicov indicau în ultimele declarații referitor la venituri și proprietăți cele mai multe firme. Astfel, soții Vitiuc administrau trei firme, iar datele prezentate de Openmoney.com arată că acestea au fost lichidate sau au alți fondatori. În același timp, familia Bannicov are patru firme specializate în comerț și servicii.
Soția lui Artur Reșetnicov are o afacere în turism, soțul Violetei Ivanov gestionează o întreprindere individuală, Victor Mândru este fondator la două firme care activează în domeniul comerțului și serviciilor, iar Boris Golovin conduce o gospodărie țărănească subvenționată de AIPA. Astfel, șapte din foștii deputați comuniști susțin că nu au companii.
Mihai Ghimpu a încasat dividende de sute de mii de lei
Din cei 13 deputați liberali, patru susțin că nu sunt implicați în afaceri, iar liderul fracțiunii, Mihai Ghimpu, a indicat venituri de la Eurosim, compania în cadrul căreia deține o treime din capital, în sumă de aproximativ 645.000 de lei. Deputatul Valerian Bejan a obținut peste 467.000 de lei de la gospodăria țărănească „Bejan Valerian” și a avut o cotă-parte din societatea Noroc aflată în proces de lichidare, fiind și în funcția de director al companiei, și de la care a încasat venituri sub formă de restanțe salariale de 467.304 de lei. Ion Casian și soția sa administrează două afaceri în comerț, iar Iurie Dîrda câștigă din investițiile în construcții prin firmele „Dansicons” și „Darsimid”.
Cele mai „sărace” din punctul de vedere al numărului de businessmani sunt fracțiunile PLDM și PCRM. Astfel, deputatul liberal-democrat cu cele mai multe companii este Grigore Cobzac, care deține o cotă-parte de circa 12% din „Digricom” specializată în construcții și care are un capital de peste jumătate de milion de lei. Firma a avut de câștigat de pe urma contractelor cu autoritățile publice peste 980.000 de lei. Cobzac mai declară o firmă care activează în sectorul energetic – „Renerg”. Victor Roșca gestionează împreună cu soția firma „Ambalajprod” și deținea acțiuni în cadrul societății „Gemeni”. În același timp, comunistul Vasili Panciuc refuză să prezinte denumirile firmelor prin care face afaceri în construcții și sectorul bancar, iar președintele fracțiunii PCRM, Vladimir Voronin, declară că familia sa deține 52.899 de acțiuni în cadrul unei instituții financiar-bancare cu o valoare de 5,289 milioane de lei.
Ce companii dețin deputații neafiliați
Din cei 16 deputați rămași neafiliați, șapte nu au legături cu businessul. În același timp, fostul deputat liberal-democrat Valeriu Ghilețchi a obținut dividende de 48.408 de lei de la „IC Management” unde deține și 25% din capitalul social. De asemenea, Ghilețchi mare are 25% din „Invest Credit”, specializată în microfinanțare și o cotă mică din „FPC Nucet” care activează în agricultură. Ion Balan și soția sa dețin două firme „Podgoreni” și „Podgoreni Plus” a cărei capital este de 420.000 de lei. Simion Grișciuc are cele mai multe companii care activează în comerț și construcții. Vladimir Hotineanu a indicat că deține 18% din capitalul unei companii specializate în importul medicamentelor, iar Nae Simion-Pleșca este fondator la „MS Publicitate” și „Dansorpress”.
Vicepreședintele Centrului de analiză și prevenire a corupției (CAPC), Mariana Kalughin, a declarat că riscurile sunt foarte mari ca deputații care dețin afaceri să lobeze sau să apere interesele de grup din mediul privat.
„Deputații vin cu proiecte de legi ce țin de domeniul economic, de mediul privat și sunt foarte probabile situațiile în care să se întâmple acest lucru. Dar nu este vorba doar de inițiativele legislative privind economia. A fost un caz când un deputat a venit cu un proiect privind domeniul sănătății, iar jurnaliștii au depistat prin intermediul unei investigații că fondatorul întreprinderii care ar putea presta astfel de servicii este o persoană afiliată autorului inițiativei”, a subliniat jurista.
În opinia Marianei Kalughin, ar fi trebuit să fie prevăzute reglementări în legea cu privire la declararea averii și intereselor personale astfel încât să fie foarte clar ce înseamnă activitate remunerată cumulată cu activitatea celor care dețin mandatul de deputat. „Din păcate, această lege nu are astfel de prevederi clare și am putea să ne confruntăm și în viitor cu situații în care deputații dețin anumite funcții în anumite întreprinderi și nu considerau că acest lucru este grav, argumentând prin faptul că nu au fost remunerați. Oricum, gravitatea problemei rămâne, deoarece poate avea loc lobarea anumitor interese private prin exercitarea mandatului de deputat care oferă oportunitatea de a promova anumite proiecte”, a conchis vicepreședintele CAPC.
Menționăm că informațiile analizate sunt indicate în declarațiile de avere pentru anii 2011-2015, cele pentru anul trecut nefiind încă publicate de către Autoritatea Națională pentru Integritate.
moldnova.eu