907

Igor Dodon a semnat decretul: Referendum consultativ la 24 septembrie 2017

Președintele Igor Dodon a semnat marţi seara, în faţa presei, un decret privind iniţierea unui referendum consultativ pe patru subiecte, care va fi organizat pe 24 septembrie 2017. Documentul a fost semnat în cadrul unui dialog cu presa prilejuit de împlinirea a 100 de zile de la învestirea în funcția de preşedinte.

Astfel, şeful statului vrea ca cetățenii să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarele patru întrebări:

  1. Susțineți abrogarea „Legii miliardului”? Legii nr. 235 din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat nr. 807 din 17 octombrie 2014 și nr. 101 din 1 aprilie 2015? 
  2. Susțineți acordarea președintelui Republicii Moldova a drepturilor constituționale suplimentare pentru dizolvarea Parlamentului și anunţarea alegerilor parlamentare anticipate?
  3. Susțineți reducerea numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71?
  4. Susțineți studierea în instituțiile de învățământ a disciplinei „Istoria Moldovei”?

Şeful statului s-a arătat convins că cetăţenii vor susţine acest referendum, iar în baza acestuia el va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Igor Dodon a ţinut să precizeze că acest decret nu poate fi anulat nici de Guvern şi nici de Parlament. Guvernul urmează să modifice bugetul, CEC urmează în regim de urgenţă să iniţieze toate procedurile necesare acestui exerciţiu, iar campania privind organizarea acestui referendum va începe pe 24 iulie.

Totodată, Igor Dodon le-a transmis un mesaj tuturor celor „care se consideră mari şi tari”: „Nu încercaţi să opriţi acest lucru. Pentru o bună parte din cetăţeni acesta poate fiultima şansă”.

moldova.org

0