Moldova aderă la imunitățile Curții Penale Internaționale
Parlamentul va examina, în ședința de astăzi, proiectul pentru aderarea țării noastre la Acordul privind privilegiile și imunitățile Curții Penale Internaționale (CPI). Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline la CPI în 2010, iar pentru a asigura activitatea Curții, statele părți urmează să adere la Acordul cu privire la privilegii și imunități. Potrivit documentului, statele membre urmează să implementeze pe deplin dispozițiile Statutului de la Roma, prin care a fost creat CPI, în legislația națională.
În proiectul de aderare se menționează că imunitățile internaționale sunt necesare pentru asigurarea independenței și imparțialității CPI, prin încercarea de a proteja organizația de imixtiune în activitatea sa sau control din partea statelor părți. Astfel, pentru a preveni apariția oricărui abuz cu privire la privilegiile, imunitățile și facilitățile acordate, CPI va coopera în orice moment cu autoritățile competente ale statelor părți.
Necesitatea de a adera la Acord reiese din angajamentele asumate de Moldova în Acordul de Asociere la UE. În document este menționat că într-o decizie a Consiliului UE se spune că pentru a garanta independența CPI, UE și statele membre vor face totul pentru ca aderarea la Acordul privind privilegiile și imunitățile Curții să aibă loc cât mai curând posibil. Prin urmare, aderarea la Acord va contribui la dezvoltarea relațiilor de colaborare în avantajul statelor membre, în ceea ce privește respectarea drepturilor și intereselor omului.
CPI a fost creată în 1998 și activitatea sa se bazează pe pedepsireea crimelor internaționale. Curtea are competențe asupra crimelor de genocide, război și a celor împotriva umanității.
bizlaw.md