1285

Așa ceva nu ai mai văzut. Cum a fost furată o bancă din Moldova

Hoții s-au aflat în interiorul băncii timp de trei ore, perioadă în care alarma a fost declanșată de mai multe ori, angajații pazei au venit la fața locului, au examinat clădirea pe dinafară și au decis că nu este nicio problemă.

O bancă din Comrat a fost furată în noapte de 24 spre 25 februarie de indivizi necunoscuți. Furtul a fost unul inedit nu prin suma care a fost furată, ci prin modul în care s-a dat spargerea.

Hoții au stat în interiorul băncii timp de trei ore. În această perioadă alarma a fost declanșată de mai multe ori. Angajații pazei, cu care banca avea contract, au venit la fața locului, s-au uitat câteva minute la ușa din față a sediului băncii, au văzut că e liniște și au plecat.
În tot acest timp însă hoții se aflau în interior. Ei au reușit să fure aproape 900 de mii de lei și să plece liniștiți din bancă.

Paradoxal, dar nici angajații băncii nu și-au dat seama din start că au fost jefuiți. Aceștia au chemat la fața locului electricianul, crezând că de fapt s-a defectat sistemul de declanșare al alarmei.  Ulterior, după ce a fost deschis safeul, a devenit clar că banca a fost jefuită, iar alarma a lucrat excelent.  Poliția a început investigațiile. Hoții care au dat spargerea deocamdată au rămas neidentificați.

eurotv.md

0