1249

Victor Parlicov: Datoriile S.A.”Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom” s-au acumulat din cauza managementului corporativ vicios al întreprinderilor

Datoriile S.A.”Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom” s-au acumulat din cauza managementului corporativ vicios al întreprinderilor care au administrat sistemul de gaze în Republica Moldova și cu acceptul tacit al factorilor decizionali de la Chișinău. Schema contractuală prin care gazele naturale se livrează în regiunea transnistreană duce inevitabil la acumularea continuă a acestor datorii. Înainte de a căuta soluții pentru stocul datoriilor acumulate până în prezent, trebuie oprită acumularea datoriilor, inclusiv pe malul stâng la Nistrului. Este opinia expertului în energetică de la IDIS Viitorul, Victor Parlicov exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Schema contractuală prin care S.A.”Moldovagaz” procură gaze naturale pentru regiunea transnistreană, în pofida faptului că marfa rămâne neachitată, ne-a fost impusă sub pretextul că Republica Moldova nu recunoaște independența regiunii din stânga Nistrului, respectiv compania trebuie să achiziționeze gaze naturale pentru întreaga țară. ”E ca și cum am cumpăra gaz ca stat nu ca agent economic. Este o logică vicioasă. Formula de achiziție a gazului și pentru malul stâng reprezintă o subvenție oferită de S.A.D.”Gazprom” regiunii din stânga Nistrului, prin intermediul S.A.”Moldovagaz”.

În opinia lui Parlicov, S.A.”Moldovagaz” prestează un serviciu de legalizare a activității S.A.D.”Gazprom” pe malul stâng al Nistrului, aducând subvențiile respective într-un spațiu juridic recunoscut la nivel internațional. O parte din bani sunt direcționați pentru susținerea ”bugetului” regiunii separatiste, iar alată parte – la subvenționarea consumatorilor, inclusiv pentru C.T.E.”Moldovenească” de la care procurăm energie electrică. Chiar dacă formal, energia electrică produsă în regiunea transnistreană este relativ ieftină, dacă s-ar lua în calcul și datoria care se acumulează față de S.A.D.”Gazprom”, aferentă producerii energiei respective, atunci prețul ar fi de câteva ori mai mare. Astfel, competitivitatea centralei trebuie privită în contextul datoriei pentru gazele naturale.

Expertul a concluzionat că din datoriile aferente consumului gazelor pe malul drept al Nistrului, în mărime de circa 500 de milioane dolari SUA, circa 200 de milioane ar putea fi recuperați prin tarife, în mod legitim. Celelalte circa 300 de milioane dolari ar fi trebuit să și le asume acționarii, care se fac responsabili de acumularea acestor datorii, tolerând deturnarea de fonduri din partea managementului întreprinderilor din sector.

interlic.md

0