1163

Pe străzile din Chișinău va fi pus pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități

Autoritățile municipale intenționează să pună pavaj tactil la intersecții, dar și la mai multe stații, pentru a facilita deplasarea persoanelor cu dizabilități, iar costurile acestor modificări nu se cunosc încă.

Deși mai multe străzi au fost deja reparate, însă fără a fi adaptate pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități, autoritățile menționează că inițial, când a fost elaborat proiectul, legea nu prevedea aceste aspecte.

„În 2016 au apărut unele norme, dar sunt în engleză și abia acum a început traducerea lor în română și încercăm să le implementăm. Pe viitor toate proiectele vor avea din start aceste norme prevăzute”, a menționat Igor Gamrețchi, șeful direcției transport.

Pe bulevardul Ștefan cel Mare, în urma lucrărilor de reparație s-a coborât din start bordura, anume pentru a facilita deplasarea acestor categorii de persoane. Deja sunt câteva întreprinderi care încep producerea pavajului tactil, însă o parte ce nu poate fi fabricată în Moldova, va fi importată de peste hotare, iar lucrările vor începe în primăvară.

diez.md

0