Statistică revoltătoare! Număr record de victime ale preoţilor pedofili
O anchetă care a cercetat abuzul sexual instituţionalizat în Australia a dat la iveală faptul că 7 la sută dintre preoţii catolici australieni s-ar face vinovaţi de abuzuri sexuale împotriva copiilor, scrie realitate.net.
Abuzurile ar fi avut loc între între anii 1950 şi 2010.
Într-o comunitate din Australia, peste 40 la sută dintre oficialii religioşi au fost acuzaţi de pedofilie.
Mai mult de 4.400 de persoane susţin că au căzut victime în mai mult de trei decenii, iar aceste plângeri au fost înaintate către Comisia Regală Pentru Abuzurile Sexuale Împotriva Copiilor.
Această comisie reprezintă cea mai înaltă instituţie de anchetă din ţară şi investighează şi cazuri înfăptuite de organizaţii extra-religioase, însă primele plângeri au venit din partea victimelor care au suferit abuzuri din partea clerului.
Declaraţiile unora dintre victime sunt tulburătoare, iar una dintre ele susţine că a fost abuzată chiar în faţa colegilor de clasă, în timp ce acestora li s-a ordonat să privească în altă parte.
O alta a relatat că un preot a ameninţat cu cuţitul o fetiţă şi i-a obligat pe alţi copii să îngenuncheze între picioarele lui.
Dimensiunea colosală a problemei a ieşit la iveală luni, 6 februarie, când rezultatele anchetei au fost făcute publice.
În mai mult de 1.000 de instituţii religioase catolice de pe teritoriul Australiei au fost depuse plângeri de abuz sexual, iar cei mai mulţi presupuşi făptaşi au acţionat între 1980 şi 2015.
Vârsta medie a victimelor este de 10 ani pentru fete şi 11 ani pentru băieţi, iar datele au fost adunate de-a lungul a 33 de ani.