1269

Facebook: De ce postează oamenii des statusuri despre antrenamentele lor fizice

Cu siguranță toți cei care au un cont de Facebook, au un prieten care își postează activitatea sportivă pe profil. Sau este posibil ca acea persoană să fii chiar tu.

"Am alergat 2 kilometri înainte de job!" Asta ar putea fi o postare de motivare sau ar putea fi una extrem de penibilă, în funcție de cât de mult urăști sau iubești să faci mișcare fizică.

Cercetătorii de la Universitatea Brunel din Londra au efectuat un studiu cu privire la cât de mulți oameni își împărtășesc antrenamentele fizice pe rețelele de socializare, iar rezultatele nu sunt cele mai scăzute, potrivit independent.ie, citat de stiridinlume.ro.

Totul se învârte în jurul dependenței de atenție și stimă. Oamenii care sunt mereu dornici să posteze activitățile lor fizice pe Facebook, tind să fie narcisiști. Conform cercetătorilor, obiectivul principal este acela de a se lăuda cât de mult investesc în aspectul fizic.

De obicei, aceste tipuri de postări adună mai multe aprecieri și comentarii decât cele tradiționale în care postezi un videclip, un gând sau o poză.

"Narcisiștii își actualizează mai des statusul cu privire la realizările lor, deoarece aceștia simt nevoia de apreciere și validare a comunității Facebook", spune studiul. Dar nu însemnă cu un număr mare de aprecieri la o asemenea postare aduce și respect sau apreciere.

"Cu toate acestea, rezultatele noastre arată că lăudăroșenia narcisiștilor" se plătește.

Prietenii le apreciază postările pentru că sunt politicoși, dar, în secret, aceștia disprețuiesc expunerile egoistice, a declarat Dr Tara Marshal.

Așa că, dacă nu ești creativ în antrenamentele tale fizice, mai bine abține-te în a-ți actualiza zilnic statusul de Facebook sau nu mai posta deloc. Prietenii tăi s-ar putea să te aprecieze mai mult.

publika.md

0