981

Stilul incredibil de viata al lui Johnny Depp: actorul obisnuia sa cheltuie si 2 milioane de dolari pe luna

Johnny Depp se afla in plin proces cu fosta firma care i-a manageriat averea. Acesta isi acuza fostii contabili ca a pierdut 40 de milioane de dolari. In replica, cei acuzati spun ca actorul a ajuns sa piarda banii din cauza cheltuielilor uriase.

"Johnny Depp a cheltuit 3 milioane de dolari pe evenimentul la care a folosit cenusa lui Hunter S. Thompson pentru a trage cu un tun", este replica fostilor contabili ai lui Johnny Depp.

Celebrul actor a dat in judecata The Management Group pe motiv ca a pierdut pana la 40 de milioane de dolari in urma colaborarii si a administrarii defectuase de catre companie a averii sale.

In plin proces, mai multe detalii din dosar au fost obtinute de cateva publicatii americane, care noteaza ca cei de la The Management Group ar fi prezentat la dosar o lista a cheltuielilor actorului.

Potrivit fostilor sai colaboratori, Depp obisnuia sa cheltuiasca 200 de mii de dolari lunar pe avioane private, precum si 30 de mii de dolari pe vinuri. Alte 300 de mii de dolari mergeau catre intreg stafful sau de 40 de persoane.

In fine, acesta a pierdut 4 milioane de dolari in incercarea de a-si infiinta o casa de discuri si a cheltuit alte 18 milioane pe un yacht de 45 de metri.

Johnny Depp a intentat procesul impotriva TMG pe 13 ianuarie, acuzand o frauda si o gestiune defectuoasa a finantelor sale. De asemenea, acesta spune ca in numele sau au fost luate imprumuturi fara ca el sa-si fi dat acordul.

"Domnul Depp si numai el este responsabil pentru situatia in care se afla. A refuzat sa traiasca in functie de finantele sale, in ciuda atentionarilor repetate", este marturia celor acuzati.

In 2016, Johnny Depp a fost inclus pe locul 2 in topul Forbes al celor mai "supraplatiti" actori de la Hollywood. Potrivit topului, acesta aduce un profit de 2.80 dolari la fiecare dolar incasat.

debarbati.ro

0