980

Dodon vrea o nouă sărbătoare oficială în R. Moldova - Ziua Statalității

Președintele țării, Igor Dodon, a propus astăzi, în cadrul unei ceremonii de acordare a distincțiilor de stat, ca ziua de 2 februarie să fie declarată zi oficială de sărbătoare în care să fie marcată „statalitatea Moldovei”, iar a drapelul roșu cu cap de bour să fie instituit prin lege drept „drapelul istoric al Moldovei”.

„Avem cu ce ne mândri, suntem un popor cu istorie de secole. Pe 2 februarie 1365 e o dată când prima dată statalitatea Moldovei a fost recunoscută oficial. E o dată istorică care până acum a fost mai puțin menționată. Începând cu acest an în aceasta zi, pe 2 februarie, personalitățile contemporane care prin activitatea sa au dus la întărirea statalității să fie menționați de președintele țării”, a spus Dodon înainte de a oferi distincții de stat. 

Evenimentul istoric de care vorbește Dodon este Descălecatul Moldovei, o versiune inițială a întemeierii Țării Moldovei, asociată cu tradiția orală și cu cronicile moldovenești. Ordinul pe care l-a înmânat astăzi Dodon poartă numele lui Bogdan Întemeietorul, privit drept domnul întemeietor al țării Moldovei, ca stat de sine stătător, cu reședința la Baia. Bogdan I a fost cel care a învins oastea ungară, iar ziua de 2 februarie 1365 intră în istorie ca ziua când regele Ludovic I recunoaște ieșirea Moldovei de sub influența maghiară. 

agora.md

0