UE oferă peste 3 milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere moldo-ucrainene
Uniunea Europeană oferă 3.3 milioane de euro pentru ca autorităţile publice locale din Moldova şi Ucraina să dezvolte împreună proiecte transfrontaliere. Banii sunt acordaţi în cadrul Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova-Ucraina, iniţiat de UE, transmite IPN.
La ceremonia de semnare a contractelor de finanţare în cadrul Programului, ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Vasile Bâtca, a recunoscut că resursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională sunt insuficiente pentru a contribui la dezvoltarea economică a comunităţilor locale. În acest sens, autorităţile mizează pe conlucrarea cu partenerii de dezvoltare, inclusiv în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră.
Autorităţile locale, comunităţile şi organizaţiile societăţii civile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi a regiunilor eligibile din Ucraina (Cernăuţi, Viniţa şi Odesa) au participat la un concurs de proiecte pentru a aborda în comun provocările transfrontaliere din educaţie, cultură şi sport şi a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale comunităţilor locale. Cei 16 câştigători au demonstrat tendinţa de dezvoltare locală, competitivitate şi durabilitate de mediu.
Instituţiile care au trecut cu succes procedura de accesare a granturilor vor participa la un training de informare despre program, privind metodele de implementare a proiectelor, a normelor financiare şi de achiziţii publice. De asemenea, participanţii la training vor beneficia de consultări individuale pe probleme ce ţin de gestionarea granturilor de către echipele proiectelor selectate.
adevarul.ro