1284

Referendum pentru anularea hotarului de pe Nistru. Ce-i răspunde lui Dodon liderul de la Tiraspol?

În regiunea transnistreană nu va fi organizat niciun referendum care ar pune problema independenței rmn sau posibila reîntregire ale celor două maluri ale Nistrului, deoarece în 2006 cetățenii de acolo s-au pronunțat în acest sens. Astfel de declarații au fost făcute la Moscova de către liderul regiunii separatiste Vadim Krasniselski, după ce președintele R. Moldova a declarat că va organiza mai multe referendumuri, inclusiv pe problema transnistreană.

„Moldova, ca stat suveran poate organiza atâtea referendumuri cât dorește, este problema lor internă”, a reacționat Vadim Krasnoselski, precizând că în rmn „a fost deja organizat un astfel de referendum”.

Krasnoselscki a făcut precizările respective după ce Igor Dodon, în cadrul conferinței de presă susținută la 24 ianuarie, a declarat că va rezolva problema transnistreană consultând opinia poporului în cadrul unui referendum.

„Consider că pe subiectulrmn noi nu putem avea poziții diferite la nivel de Președinție, Guvern, Parlament. Este vorba de un subiect de importanță națională, de reintegrarea țării. Și eu vreau să le propun celor de la Guvern, celor de la Parlament, haideți să facem o platformă comună. Haideți să unificăm eforturile, scopul este să obținem rezultat. Decizia va fi una comună, agreată de majoritatea cetățenilor prin referendum”, a declarat șeful statului.

„La noi, în Transnistria, în 2006 poporul s-a pronunțat pentru independența regiunii cu posibilitatea viitoare de intrare în componența Rusiei. Nu vedem necesitatea organizării unui referendum repetat la acest subiect. Cetățenii noștri au decis”, a explicat Krasnoselski într-un interviu pentru „Gazeta parlamentară”  a Adunării federale a F. Ruse.

La referendumul din 2006, 97,1% din locuitorii regiunii separatiste s-au pronunțat pentru independența rmn și ulterioare integrare în F. Rusă. Doar 3,4% din cetățeni au declarat că și-ar dori reintegrarea R. Moldova.

zdg.md

0