1086

Un copil de șapte ani s-a pierdut după ce a încurcat transportul public

Un copil minor rătăcit pe traseu a fost ajutat de ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare să ajungă acasă.

Ieri după-amiază, pe traseul Soroca-Drochia-Costești, ofițerii de patrulare au observat un copil minor, în vârstă de 7 ani, care se deplasa pe acostamentul părții carosabile spre direcția orașului Costești, raionul Râșcani.

Întrebat de oamenii legii, copilul a spus că s-a rătăcit după ce a încurcat transportul public cu care se deplasa spre casă. Ofițerii de patrulare au condus copilul până la domiciliul din satul Vasileuți, raionul Râșcani.

Inspectoratul Național de Patrulare reamintește părinților să se asigure că copiii lor cunosc informația utilă precum: numele părinților, numărul de telefon al acestora, adresa de domiciliu, în cazul în care s-au rătăcit.

evenimentul.md

0