1148

Tinerii antreprenori vor putea beneficia şi în 2017 de instruire şi finanţare din partea statului

Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, extinderea Programul naţional de abilitare economică a tinerilor (PNAET) pentru încă un an. 

Pentru anul 2017 este prevăzută alocarea a peste 20 milioane de lei, resurse care vor permite cofinanţarea a aproximativ 170 de afaceri dezvoltate de tineri. Totodată, a fost modificată şi limita de vârstă pentru potenţialii beneficiari ai programului, de la 30 la 35 de ani. 

Programul naţional de abilitare economică a tinerilor a reuşit să se afirme ca un model eficient de susţinere a implicării tinerilor în dezvoltarea noilor afaceri în Republica Moldova. Au fost organizate cursuri de instruire antreprenorială pentru 4103 persoane şi finanţate 1663 de idei de afaceri, în sumă totală de peste 477 milioane de lei, dintre care 189 milioane de lei au fost oferite sub formă de grant. Datorită investiţiilor făcute, au fost create peste 2413 de noi locuri de muncă. 

Programul naţional de abilitare economică a tinerilor este implementat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

interlic.md

0