O nouă scumpire a carburanților, anunțată de ANRE. Începând de astăzi, benzina va costa aproape 18 lei
Agenția pentru Reglementare în Energetică a majorat din nou prețurile plafon pentru benzină și pentru motorină.
Astfel, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 prețul maxim în următoarele două săptămâni va fi de 17,99 lei, în comparație cu prețul plafon anterior de 17,36 lei. Motorina va costa cel mult 15,61 lei, comparativ cu 15,17 lei în ultimele două săptămâni.
Noile prețuri intră în vigoare de miercuri, 11 ianuarie, și sunt valabile până pe 24 ianuarie.
Ultima scumpire a carburanților, anunțată de ANRE cu doar câteva zile înainte de Revelion, pe 27 decembrie, s-a cifrat la aproximativ 55 de bani.