Republica Moldova va avea un Registru de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor
În Republica Moldova va funcționa Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la sistemul de adrese.
Crearea Registrului va permite simplificarea procesului de identificare și localizare a obiectelor adresabile și facilitarea accesului la informația privind adresele. Pentru finalizarea creării sistemului de adrese sunt necesare surse financiare în sumă de 2,3 milioane de lei, care vor fi alocate din bugetul de stat și bugetele autorităților locale, iar pentru menținerea ulterioară, anual vor fi necesare 500 de mii de lei.
Proiectul de lege vine să asigure uniformizarea procedurii de conferire a adresei şi delimitarea competenţelor autorităților participante în procesul de atribuire și modificare a adreselor. Astfel, documentul conține reglementări privind structura adresei, criteriile de numerotare a obiectelor adresabile, modalitatea de denumire a arterelor de circulație, precum și cerințele față de conținutul și amplasarea indicatoarelor stradale.
Proiectul urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare şi aprobare.