1162

Un bărbat din Polonia "a înviat" la morgă

Multe persoane cărora le place să bea au o experienţă după care îşi promit să nu mai pună alcool în gură. De multe ori, consumul de alcool are urmări nedorite, chiar fatale, însă nu şi pentru un tânăr în vârstă de 25 de ani din Polonia.

Acesta a băut atât de mult, încât în cele din urmă o ambulanță l-a dus la spital, în stare de comă profundă. După cantitatea de vodcă băută şi eforturile disperate ale medicilor de a-l salva, nu a mai existat o altă alegere pentru aceştia decât să îl declare mort. Răcirea corpului a ajutat la înfăptuirea unui miracol.

Paznicul de la morgă s-a confruntat cu un caz pe care nu-l va uita vreodată. Auzind bătăi într-unul dintre frigiderele în care sunt ţinute corpurile neînsufleţite, acesta a deschis şi tânărul i-a cerut politicos o pătură. După ce a sosit poliția şi a fost supus unor noi teste medicale, bărbatul a fost trimis acasă să se odihnească. Cu toate acestea, tânărul a preferat să meargă în clubul unde îl aşteptau prietenii săi şi să continuie distracţia cu vodcă, scrie Rador.

radiochisinau.md

0