4165

Două jurnaliste şi o politiciană, împuşcate mortal în faţa unui restaurant

Două jurnaliste şi o consilieră locală au fost împuşcate mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Imatra din sud-estul Finlandei, au anunţat autorităţile, care au indicat că deja au arestat un suspect, un localnic în vârstă de 23 de ani, notează The Associated Press.

Politiciana, care lucra în cadrul Consiliului Local al oraşului Imatra, şi cele două jurnaliste au fost împuşcate în faţa unui restaurant de către un bărbat înarmat cu o puşcă de vânătoare.

Poliţia a anunţat că două dintre victime aveau puţin peste 50 de ani, în timp una avea între 30 şi 40 de ani. Cele trei victime au fost împuşcate de mai multe ori în cap şi corp. Încă nu se cunoaşte motivul, însă se presupune că victimele au fost alese aleatoriu.

Un bărbat în vârstă de 23 de ani a fost arestat, fiind principalul suspect în acest caz.

hotnews.md


0