5647

Ţara în care 1.700 de oameni devin milionari în fiecare zi

statele unite ale americii, milionari
Statele Unite ale Americii este casa unor resurse de vaste de venituri şi a unei clase de milionari care depăşesc orice altă ţară din lume -  se pare că aceasta va deveni şi mai mare. 

Potrivit Bloomberg şi al unui raport Boston Consulting Group, numărul americanilor care vor deveni milionari va creşte cu 1.700 în fiecare din anii ce urmează. Până la finalul anului 2020, SUA vor deveni casa a 3,1 milioane de persoane din clubul select al milionarilor, care a crescut cu 2,4 milioane din 2010 până în 2015. Astfel 1700 de americani vor deveni milionari zilnic.  

În prezent, există opt milioane de gospodării americane cu active care valorează mai mult de 1 milion de euro, excluzând proprietăţile şi bunurile de lux.
statele unite ale americii, vis american
Moştenirile respectivă un factor care contează în menţinerea creşterii financiare, potrivit unei cercetări a grupului Spectrum, o firmă de consultanţă citată de Bloomberg. Peste 73% din investitori cu vârste de sub 50 de ani şi active de peste 25 de milioane de dolari au declarat că moştenirea reprezintă factorul principal al succeslui lor. 

75% dintre americani sunt, totuşi, ceea ce Banca Federală de Rezervă  numeşte ”luptători”, în timp ce restul sunt consideraţi ”prosperi” - primii se luptă pentru a-şi depăşi veniturile anterioare în fiecare an, în timp ce cei din a doua categorie sunt capabili să economisească şi să acumuleze avere. Să fii milionar nu mai înseamnă o realizare atât de mare în prezent: potrivit observaţiilor Bloomberg, o avere netă de 1 milion de dolari astăzi s-ar traduce printr-o putere de cumpărare de 341.00 de dolari în 1980 sau de 45.000 de dolari la începutul secolului XX.
milionari, vis american

businessmagazin.ro

0