728

Gest superb al moldovenilor din Dublin. În ziua alegerilor au colectat 2620 de Euro pentru familia pompierului decedat

diaspora, pompier decedat
O familie de moldoveni au instalat o boxă de colectare a banilor, la o secție de vot din Dublin, pentru familia pompierului decedat în incendiul de la Ciocana.

Astfel, au fost colectați 2620 euro. „Mulțumim încă o dată fiecărui om minunat care a dăruit și mulțumim membrilor comisiei electorale și secției de votare din Dublin pentru suport și disponibilitate. În momentul când vom face transferul către familia lui IVAN NOGAILÎC vă vom informa și vom atașa dovada transferului”, este mesajul familiei.

„Dragi moldoveni, ați dat dovadă astazi de o unitate și un spirit de ajutorare deosebit. Vă mulțumim enorm pentru donația fiecăruia întru suportul cât de mic al familiei EROULUI căzut la datorie IVAN NOGAILÎC. Cu sprijinul și dărnicia fiecăruia dintre dumneavoastră au fost adunați 2620 euro”.

unimedia.info

0