1544

Cum unii angajaţi ai Fiscului au prejudiciat bugetul statului cu milioane de lei

procuratura generala, bani
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi Inspectoratul Naţional de Investigaţie a pornit de la începutul acestui an patru cauze penale vizând comiterea fraudelor fiscale în proporţii deosebit de mari.

Angajaţi ai Inspectoratului Fiscal de Stat, împreună cu alte persoane, au creat un grup infracţional specializat în comiterea fraudelor fiscale în proporţii deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, grupul a organizat şi gestionat din umbră persoane juridice, unde în calitate de fondatori şi administratori figurau persoane cu viza de reşedinţă în regiunea transnistreană. Membrii grupării, din care făceau parte în total 16 persoane, introduceau date denaturate în documentele de evidenţă contabilă, astfel prejudiciind bugetul public al Republicii Moldova în proporţii deosebit de mari. Procurorii au efectuat 54 de percheziţii la oficiile, domiciliile şi unităţile de transport ale suspecţilor. Totodată, au fost ridicate documente contabile de la circa 150 de companii suspecte în tranzacţii fictive. Procurorii au stabilit caracterul fictiv al operaţiunilor economice în valoare de aproximativ 65 milioane de lei şi a prejudiciului adus statului la capitolul TVA de aproximativ 9 milioane lei.

În cadrul urmăririi penale, au fost reţinute şi arestate persoane, din care o parte se află în stare de arest la domiciliu. În privinţa a 3 persoane a fost obţinut mandat judiciar de arest, fiind anunţate în căutare internaţională, iar în privinţa persoanei publice angajat al IFPS a fost solicitată suspendarea din funcţie.

În vederea asigurării prejudiciului cauzat prin infracţiune au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile şi imobile ale învinuiţilor, la valoarea estimativă de 2,5 milioane lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală disjungând şi expediind o cauză penală în instanţa de judecată sub aspectul comiterii pseudoactivităţii de întreprinzător, evaziunii fiscale, abuzului de putere sau de serviciu şi spălare de bani. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă ani grei de închisoare.

eurotv.md

0