1165

Concert de lux și „prânz Orheian” pentru orheienii care sărbătoresc Ziua Orașului

concert, lux
Sute de oameni s-au adunat în Piața Vasile Lupu, Orhei, acolo unde sunt marcați 462 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Cu această ocazie, Primăria Orhei a pregătit un program amplu care se va încheia seara târziu cu un concert, la care invitata specială este vedeta internațională, prima doamnă a Orheiului, JASMIN. Până atunci, orheienii și invitații la sărbătoare au fost poftiți la un Prânz Orheian, ceea ce presupune mici și cârnăciori gratuiți. 

Sărbătoarea a început cu o liturghie oficiată de un sobor de preoți la biserica Sf.Dumitru.

După slujbă, reprezentanții Primăriei Orhei și localnicii au mărșăluit până în Piața Vasile Lupu, unde au depus flori la monumentul domnitorului.
orhei, lux
În timpul discursurilor lor, oficialii au nominalizate și felicitat cuplurile care sunt căsătorite de 50 de ani, “Copilul născut de Ziua Orașului”, “Cel mai vârstnic locuitor al Orheiului” și “Agentul economic al anului”. După partea oficială, a urmat un concert de muzică și dansuri populare susținut de ansambluri locale

Pentru a doua parte a zilei, Primăria Orhei, cu susținerea AO “Pentru Orhei”, a pregătit un concert de muzică ușoară și populară la care vor participa artiști autohtoni precum Ionel Istrati, Vitalie Dani, Olga Ciolacu, Adriana Ochișanu, Igor Cuciuc, Zinaida Julea, Alexandru Lozanciuc, Iurie Sadovnic, Ian Raiburg și Igor Himich. După acest concert, pe scenă va urca invitatul din România, interpretul Nicolae Guță.

Sărbătoarea va culmina cu un recital al interpretei JASMIN.
concert, orhei
În mesajul său de felicitare adresat orheienilor, transmis prin intermediul avocaților, primarul de Orhei, Ilan Șor, a scris că “eu nu pur și simplu mi-am rugat soția să iasă în fața Dumneavoastră. Eu am vrut ca noi să devenim un pic mai apropiați. Ca o familie adevărată. Deci, haideți să-i spunem casei noastre comune: “Orhei, noi te iubim!”

Amintim că Ilan Șor se află în arest la domiciliu, fiind învi­nuit de escro­che­rie şi spă­lare de bani.

unimedia.info

0