Un jurnalist italian întors acasă după ce la Chișinău i-ar fi fost deteriorat pașaportul
Colaboratorul postului de televiziune italian Pandora TV, omul de afaceri, Matteo Peggio, care urma să ia un interviu de la pretinsul președinte al Osetiei de Sud, Leonid Tibilov, a fost nevoit să se întoarcă în patrie după ce în aeroportul de la Chișinău i-ar fi fost deteriorat pașaportul, transmite Agora cu referire la Ria Novosti.
Potrivit reprezentantei postului de televiziune Pandora TV, Margherita Furlan, pe 22 octombrie Matteo Peggio zbura spre Moscova cu transfer în aeroportul Chișinău. „La controlul de frontieră i-a fost luat pașaportul cu viză valabilă. Documentul nu i s-a returnat timp de trei ore, însă când i-a fost adus, pașaportul a fost atât de deteriorat, încât nu mai putea fi folosit în calitate de act de identitate”, a spus Furlan.
Din cauza deteriorării documentului Peggio s-a adresat la consulat italian, unde diplomații au confirmat că omul de afaceri nu poate continua călătoria. În cele din urmă, Peggio a fost nevoit să se întoarcă în Italia.
„Nu este altceva decât un act agresiv de intimidare. Avem suspiciuni că Matteo Peggio a fost oprit în mod ilegal, pentru a nu-și poate efectua atribuțiile de serviciu”, se spune în comunicatul de presă al postului de televiziune Pandora TV, potrivit căruia Peggio urma să ia interviul de la Tibilov pe 25 octombrie la Țhinvali.
Trebuie de menționat că postul italian de televiziune Pandora TV susține deschis politica Rusiei în Ucraina și Siria. Totodată, redactorul șef al acestui canal, Giulietto Chiesa, în decembrie 2014 a fost arestat şi expulzat din Estonia, fiind considerat un agent de influenţă al Moscovei.
agora.md