1476

Patentarii ies la proteste! Vor picheta sediile Guvernului și Parlamentului

protest, guvern
Deținătorii de patentă din Republica Moldova anunță acțiuni de protest pentru a cere din nou să le fie păstrat dreptul de a activa în bază de patentă, care urmează a fi anulat din 1 ianuarie 2017. Manifestațiile sunt programate pentru joi, 20 octombrie. Micii comercianți vor picheta sediile Guvernului și Parlamentului, după care vor organiza un marș de protest.

Anunţul a fost făcut de reprezentanții Asociației Micului Business (AMB) luni, 17 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Economia țării bate pasul pe loc, iar birocrații naționali se întrec la crearea de bariere pentru mediul de afaceri și crearea de constrângeri noi. Ceea ce se declară nu se îndeplinește. Dacă de la 1 ianuarie nu se va putea activa în bază de patentă, atunci zeci de mii de persoane își vor pierde locul de muncă, și în special acestea sunt femei”, a declarat președintele AMB, Mihai Roșcovanu.

Reprezentanții Asociației Micului Business au mai spus că tratativele cu instituțiile statului nu au avut un rezultat pozitiv, iar până în prezent „nu s-a făcut nimic, doar promisiuni”.

„Instituţiile statului se contrazic. Ministerul Economiei ne-a promis că ni se va face niște facilități, dar Ministerul Finanțelor neagă aceasta. Suntem gata să ieșim la proteste pentru că este imposibil de activat în aceste condiții pe care ni le propun guvernanții”, a spus Grigore Marciuc, directorul filialei de nord al Asociației Micului Business.

Amintim că în luna iulie, comercianţii au organizat două proteste în faţa Guvernului, de la Chișinău, precum şi în alte localităţi din ţară. La unul din proteste, în semn de protest, micii comercianţii au aruncat haine în fața clădirii Guvernului.

Datele oficiale arată că aproape 19 mii de persoane din Moldova deţin patentă, dintre care peste 12 mii sunt comercianţi. Conform modificărilor la cadrul  legislativ, din 1 ianuarie 2017, comerţul cu amănuntul în baza patentei va fi interzis.

moldova.org

0