1133

Unul dintre cei mai populari politicieni de cândva a decis să revină în politică!

serafim urechean, politica
Serafim Urechean s-a retras din spațiul public de mai bine de două luni, după ce a plecat din funcția de Președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova, însă după campania electorală va reveni în forță pe arena politică. Despre aceasta el a comunicat pentruwww.curentul.md.

Solicitat de către reporterul portalului menţionat, Serafim Urechean a spus că la moment nu deține vreo funcție, însă are propuneri. „La moment sunt în concediu, ca să zic așa.  Deocamdată, aștept, dar am deja  propuneri şi trebuie să  selectez – unde s-ar putea și cu ce aș putea să mă ocup pe viitor. Dacă țara și societatea nu are nevoie de oameni cu  experiență, ne ocupăm cu altceva”, a declarat ex-Președintele Curții de Conturi.

Serafim Urechean a dat asigurări că revine în politică, însă decizia finală va fi comunicată după campania electorală.

„Revin în politică, indiscutabil, dar puțin mai tîrziu. Acum nu doresc să fac careva mișcări bruște, suntem în campania electorală, și nu aș vrea să încurc sau să contribui pentru cineva”, a explicat el.

Întrebat dacă are de gînd să adere la Partidul „Șor”, așa cum s-a scris în presă, el a răspuns: „Eu nu am nici o părere despre Partidul „Șor” și în premieră la sputnik.md  am aflat despre faptul că cică vorbește lumea că am de gînd să ader la acest partid. Pînă cînd nu am acceptat propuneri de la nici un partid, propuneri au fost și încă sunt. Cred că, mai concret, după alegerile prezidențiale voi face și eu o alegere finală.  Dar, cert este că voi reveni în politică. Este experiență, este energie – tot ce este necesar pentru a reveni pentru politica din Republica Moldova”.

tribuna.md

0