1143

Ghimpu a fost huiduit la Ungheni în timp ce se deplasa la Iaşi pentru a se lansa în campanie

ungheni, ghimpu
Mai mulţi locuitori ai oraşului Ungheni au organizat astăzi un flashmob împotriva candidatului Partidului Liberal la prezidenţiale, Mihai Ghimpu. Liderul PL şi colegii săi se deplasau cu trenul la Iaşi, unde urma să aibă loc lansarea în campania electorală. În timp ce garnitura a staţionat, manifestanţii i-au huiduit şi fluierat. Scena a fost surprinsă de unul dintre demonstranţi, care a expediat imaginile pe adresa redacţiei. 

Liderul PL, Mihai Ghimpu, dar şi reprezentanţii Serviciului de presă al formaţiunii nu au răspuns la telefon pentru a comenta cele întâmplate.

Amintim că, anterior, şi candidatul PD la alegerile prezidenţiale a fost huiduit de localnicii din oraşul Ungheni, dar şi de cei din satul Step-Soci, raionul Orhei. În ultimul caz, o femeie i-a adresat mai multe întrebări incomode lui Marian Lupu şi i-a reproşat că ar trebui să-i fie ruşine în ce hal a ajuns Republica Moldova. La scurt timp după acest incident, femeia din Step-Soci a rămas fără iluminare stradală, iar localnicii au calificat gestul drept o răzbunare. În urma intimidărilor, ea a părăsit ţara şi s-a stabilit la copiii săi peste hotare.

jurnal.md

0