Republica Moldova a refuzat să preia președinția în exercițiu a CSI. Rusia îi va lua locul
Rusia va prelua în 2017 președinția Comunității Statelor Independente. Aceasta după ce Republica Moldova a refuzat această funcţie ce-i revenea prin rotație în cadrul structurii respective, a anunţat joi, 15 septembrie, consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, scrieinterfax.ru.
„Se are în vedere faptul, că în anul 2017, Rusia va deţine preşedinţia în structurile CSI, pe motiv că moldovenii, care urmau să preia preşedinţia anul viitor, au refuzat acest lucru. Acum, în ordine alfabetică, funcţia îi va reveni Rusiei”, a menţionat Iuri Ușakov, la Moscova, în cadrul unei conferințe de presă în ajunul summit-ului șefilor de stat din CSI de la Bișkek, în Kârgâstan.
Amintim că președintele Nicolae Timofti a refuzat să meargă la summit-ul șefilor de stat din CSI, care are loc la Bișkek între 15 și 17 septembrie.
Potrivit unui comunicat al Președinției, președintele Timofti, ”cunoscând că agenda de lucru a summit-ului Comunității Statelor Independente (CSI) este axată pe tematica economică, a considerat că Republica Moldova, semnatară doar a dimensiunii economice a Acordului CSI, poate fi reprezentată în cadrul summit-ului, de către șeful Executivului de la Chișinău, Pavel Filip”.
În același timp, serviciul de presă al Executivului a precizat că Pavel Filip, pe lângă lucrările şedinţei Consiliului şefilor de stat ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), va avea o serie de întrevederi bilaterale cu şefii statelor prezenți la reuniune. În cadrul acestora, vor fi abordate subiecte de actualitate pentru Republica Moldova şi posibilităţile de aprofundare a relaţiilor diplomatice, inclusiv a celor comercial-economice.
Republica Moldova a aderat la Comunitatea Statelor Independente în anul 1991. Din cadrul organizaţiei fac parte 11 state, iar în acest an președinția este deţinută de Republica Kârgâză.
moldova.org