1411

La Chișinău începe în curând marea curățenie

curatenie, chisinau
Circa zece mii de voluntari vor participa în data de 24 septembrie la marea curăţenie a spaţiilor verzi din capitală şi municipiul Chişinău în cadrul campaniei de curăţenie „Hai Moldova”.

Toate colectivele care vor dori să participe la campania de salubrizare, dar şi cetăţenii aparte, vor primi gratuit la intrarea în parcuri sau zonele de agrement saci şi mănuşi pentru a colecta deşeurile.

Valeriu Istrati, organizator al campaniilor de colectare a deşeurilor în perioada 2011-2012 a declarat într-o conferinţă de presă că în acest an s-a pus accent pe schimbarea percepţiei asupra importanţei deşeurilor, care pot fi prelucrate şi deveni bun, fiindcă ele nu sunt doar gunoi. O altă componentă este educarea societăţii şi anume să nu arunce deşeurile în locurile neautorizate şi să prevină astfel poluarea.

Totodată, în acest an noutatea campaniei va ţine de testarea unei aplicaţii care va permite voluntarilor să raporteze locurile cu deşeuri, ca mai apoi acestea să poată fi evacuate de serviciile responsabile.

Aplicaţia permite crearea unei hărţi a deşeurilor şi a fost deja testată de voluntari în parcurile din capitală. La modul practic, aceasta va putea fi aplicată mai târziu când vor fi stabilite mecanismele clare de raportare şi de intervenţie. Voluntarii precizează că dacă va exista o reacţie pozitivă la asemenea mecanism de raportare, dar şi de intervenţie, aplicaţia va putea fi instalată gratuit pe telefon şi oricine va putea raporta deşeurile din zonele verzi.

Ziua Curăţeniei va continua şi după 24 septembrie printr-o campanie de educaţie civică a elevilor în şcolile din municipiul Chişinău. Voluntarii „Hai Moldova” vor elabora conceptul unei lecţii eco pentru elevi, conţinutul căreia urmează să fie aprobat de Ministerul Educaţiei.

În anii 2011-2012, la acţiunile de salubrizare au participat peste 100 de mii de persoane pe tot teritoriul republicii.

hotnews.md

0