2291

Alertă la Kiev! 20 de persoane au incendiat sediul postului de televiziune”Inter”

in flacari, sediu inter
Un grup de 20 de persoane au atacat și incendiat duminică după amiază, 4 sepembrie, sediul postului de televiziune ”Inter” din Kiev. Inițial, persoanele au instalat niște corturi în fața clădirii, după care au dat foc la niște cauciucuri și le-au aruncat în clădire, scrie www. segodiya. ua.

Potrivit surse citate, persoane necunoscute au trecut de paza instituției, reușind să creeze o perdea de fum. Ulterior, acestea au incendiat studioul „Подробности”, care a ars în totalitate.
in flacari, sediu inter
În același timp, Alexandr Pilipeț, directorul companiei NIS, din care face parte Inter Media Group, a declarat pentruwww. vesti-ukr.ua că atacatorii erau mascați , iar după incendierea studioului au lăsat și o mină anti-tank. Ulterior, mascații au părăsit rapid clădirea. Potrivit lui, în timpul atacului, angajații care se aflau în clădire au urcat pe acoperiș, de unde au fost salvați de pompieri.

Potrivit reprezentanților postului TV, în timpul evacuării personalului, una din colaboratoare și-a rupt piciorul, iar alți câțiva colaboratori s-au intoxicat cu monoxid de carbon. În total, salvatorii și pompierii chemați la fața locului au evacuat 25 de persoane.

În legătură cu cele întâmplate, conducerea „Интер Мedia Group” a făcut un apel către președintele Ucrainei Petro Poroșenko,  în care îl îndeamnă să apere postul TV de astfel de atacuri.

Poliția orașului Kiev a anunțat că pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar oamenii legii au reținut deja câteva persoane implicate în atacul asupra clădirii Inter.
in flacari, ucraina
Între timp, analiștii politici de la Kiev au opinat că Inter ar fi fost ținta atacului unor extremiști, care acuză postul TV că ar fi unul pro-rus. În opinia unor experți, scopul acestei acțiuni ar fi fost crearea unor presiuni asupra autorităților pentru închiderea postului de televiziune.

moldova.org

1