7326

Vlad Plahotniuc a anunţat ce va face mai departe

planuri, plahotniuc
Sesiunea parlamentară primăvară-vară a fost cea mai activă din 2009 încoace. De această părere este prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc.

„Îi felicit pe colegii din Coaliția majoritară și de la Guvern pentru rezultatele înregistrate, pentru faptul că am reușit să ne atingem cele două obiective importante, stabilite la începutul guvernării: să îndeplinim foaia de parcurs convenită cu partenerii externi și să ajungem la un acord cu FMI. Iar asta nu e o laudă, ci o constatare confirmată prin rezultate”, scrie acesta într-o postare pe o reţea de socializare.

Potrivit lui, faptul că Parlamentul, Guvernul, partidele și grupurile politice din Coaliție au lucrat ca o echipă – a făcut ca aceste obiective importante să fie atinse, iar Republica Moldova să înceapă să redevină o țară credibilă în ochii partenerilor de dezvoltare, iar finanțările externe să fie deblocate.

„Toate acestea s-au făcut pe fundalul bruiajului din partea opoziției și a unor grupări de interese conduse din afara țării, care tare mult și-au dorit ca Moldova să eșueze. Există însă ceva pozitiv și în asta, cu cât bruiajul lor este mai mare, cu atât rezultatele noastre devin mai vizibile prin contrast”, adaugă politicianul.

Totodată, el afirmă că munca grea abia începe.

„Nu e timp de prea multă odihnă, trebuie să ne atingem alte obiective importante, să facem curățenie în sectoarele vitale ale statului, în special în cel bancar și cel al instituțiilor de drept. Nu se poate face totul în câteva luni, dar suntem pe drumul cel bun, lucru confirmat și de partenerii noștri externi. Vom continua să comunicăm prin acțiuni și rezultate, așa le vom răspunde și celor care își doresc o Moldovă în haos și instabilitate, celor care manipulează zi de zi opinia publică”, conchide Vlad Plahotniuc.

curentul.md

0