17320

În ospeție la prostituatele de pe Calea Basarabiei (18+)

chisinau, prostitutie
Lucrează șase zile pe săptămână, deservesc în medie câte cinci clienți pe zi, iar aceștia, la rândul lor, le achită câte minimum 250 de lei pentru câteva clipe de plăcere. Conform unor calcule simple, timp de o lună, o prostituată din Capitală oferă servicii sexuale pentru circa 120 de bărbați și câștigă aproximativ 30 de mii de lei. Pentru acești bani, multe dintre ele sunt batjocorite, amenințate, bătute sau chiar omorâte. În prezent, doar pe străzile din Chișinău, zi și noapte, se prostituează peste 2000 de femei. Multe dintre ele au acasă copii și soți, iar unele „trudesc” chiar în perioada sarcinii. Ca să nu fie deranjate sau amendate la fiecare pas, o parte lucrează mână în mână cu polițiștii.

În țara noastră, prostituţia este interzisă. Potrivit legislaţiei, prostituatele sunt pasibile de amenzi de până la 800 de lei, iar proxeneţii riscă până la 10 ani de închisoare. În realitate însă, acest fenomen există, iar în industria respectivă se obțin venituri de milioane.

Pe urmele prostituatelor din Chișinău am pornit într-o zi de marți, la amiază. Era un vânt puternic, iar norii se agitau, așa cum o fac de obicei înainte de ploaie. Cel care s-a oferit să ne organizeze o „excursie” în lumea unde dragostea se cumpără, este Alexei Leorda, președintele Asociației Obștești „Reforme medicale”.

Organizația sa se ocupă de îmbunătăţirea stării sănătăţii lucrătoarelor sexului comercial și, nemijlocit, de reducerea riscului infectării cu HIV/SIDA. Începând cu anul 2002, membrii asociației oferă prostituatelor, absolut gratuit, lucruri de primă necesitate: prezervative, șervețele intime, teste de sarcină și materiale informative, iar pentru cele care se și droghează: seringi sterile și șervețele înmuiate în alcool. Totodată, la sediul organizației femeile pot face un duș, își pot spăla hainele și beneficiază de consultația unui venerolog.
chisinau, prostitutie
Locurile îndrăgite de lucrătoarele sexului comercial

Am umplut o cutie cu tot necesarul și am plecat în direcția Calea Basarabiei din Capitală. Potrivit însoțitorului meu, acolo se adună cele mai multe prostituate. Alte locuri îndrăgite de ele sunt: Gara Feroviară, Gara de Sud, Gara de Nord, Moldtelecom și toate traseele republicane de la ieșirea din oraș.

După câteva zeci de minute petrecute în ambuteiaj, am ajuns totuși la locul destinat. Imediat după ce se termină „expoziția” de tiruri și macarale, parcate pe ambele părți ale traseului, am întâlnit primele trei femei.
chisinau, prostitutie
Una era îmbrăcată în rochie, iar altele două în fuste și bluze – toate pe tocuri. S-au apropiat de mașină, iar după constatarea: „opa, avem ceva tinerel aici”, una dintre ele, Tania, poreclită și „uzbechika”, pentru că are ochii un pic înguști, a început să-mi verifice cât de tare este bicepsul. Când a încercat să numere pătrățelele de pe abdomen și să vadă cât de strânsă este cureaua, am rugat-o politicos să înceteze. Ulterior am aflat că ea este una dintre cele mai în vârstă prostituate și are 50 de ani, iar jumătate din ei i-a dedicat acestui domeniu. Celelalte două erau mai tinerele. Una, rușinoasă, își ascundea ochii după o creangă de tei, iar alta cerea insistent pachetul cu prezervative. „Azi am avut numai un zahod (n.red. un client) și acela o vrut numai sex oral – era un copil de 21 de ani, i-am cerut 300 de lei. Acum stăm degeaba, îs cam leneși bărbații ăștia”, spune Tatiana și îmi arată cu degetul spre scheletul unei clădiri nefinisate, locul unde își duce clienții. „Acum este acoperiș și nu ne mai plouă în cele mai picante momente – înțelegi despre ce vorbesc, nu te fă într-o ureche”, remarcă ea amuzată.
chisinau, prostitutie
Discuția s-a întrerupt brusc, atunci când în fața noastră s-a oprit un Mercedes sur, cu geamurile din spate fumurii, la volanul căruia stătea un bărbat solid cu ochelari pe ochi. Cele trei s-au apropiat de el și au început să flirteze. Una dintre ele a urcat în mașină, iar noi între timp ne-am pornit să împărțim „colete” și celorlalte fete.

Copiii își așteaptă mamele, în timp ce ele deservesc clienții

Potrivit lui Alexei Leorda, în prezent în municipiul Chișinău sunt circa 2400 de prostituate. Această cifră este doar în baza evidenței pe care o duc membrii asociației. Angajații admit totuși că sunt încă multe alte femei care practică această meserie, însă nu figurează în baza lor de date. Majoritatea lucrătoarelor din acest domeniu au o vârstă cuprinsă între 20 și 35 de ani. „Uneori în rândul lor apar și minore, care de regulă sunt rude sau chiar fiicele prostituatelor cu experiență. Am avut și un grup de studente de la o universitate de stat, care au început să se prostitueze ca să-și facă bani pentru contract”, îmi comunică interlocutorul meu, în timp ce ne apropiem de locul preferat al fetelor de stradă.
prostitutie, chisinau
La 20 de pași de la traseu, printre copaci, este un bar modest, din tablă. Acolo am găsit-o pe Galina, o tânără de aproximativ 30 de ani, nemachiată și simplu îmbrăcată. Ieșea în evidență doar cu decolteul său generos. Fiind nouă în profesie, ea s-a dovedit cam scumpă la vorbă. Atenția mi-a atras-o un băiețaș de 4-5 ani, care o ține mereu de picior și bolborosea încetișor că-i este sete. Era fiul ei, care în timp ce ea lucrează, el o așteaptă cuminte, jucându-se pe terasă. La fel fac și multe colege de-ale sale, care nu au unde să-și lase odraslele. Cu feciorul de mână și cu pachetul de prezervative în poală, femeia s-a făcut nevăzută printre buruieni, iar noi ne-am continuat drumul.

Între timp, însoțitorul meu îmi spune că implicarea copiilor ajunge uneori la absurd. Acum câțiva ani, o prostituată care lucra sub podul de la Circ, lua banii de la clienți și îi transmitea imediat feciorului minor, iar ea urca în mașină ca să „se răsplătească”.

Tarifele

Tot pe Calea Basarabiei am întâlnit-o pe Ana – o femeie smolită, îmbrăcată modest, în blugi, cu o bluză de un albastru pal și încălțată în sandale pe talpă, se plimba pe marginea carosabilului. Au fost ani când nu ieșea din casă fără fustă sau pantofi înalți, acum însă, spune că n-o mai țin picioarele. Chiar și așa, zice că nu duce lipsă de clienți, însă recunoaște că în ultimul timp concurența devine mai mare, iar pe stradă apar tot mai multe fete tinere. La întrebarea lui Alexei Leorda, dacă are nevoie de prezervative, ea a răspuns pe un ton ironic: „Ia la dânsul, ce glumeț e. Evident că îmi trebuie. Dă mai repede și nu glumi așa”.
chisinau, prostitutie
Femeia s-a arătat indignată, că odată la câteva zile pe acolo trec polițiștii, le întocmesc protocoale și le amendează. „De mine nu se prea anină, pentru că eu le zic: când o să mă prindeți cu penisul în gură sau în altă parte, atunci să mă ștrăfuiți (n. red.: amendați). Așa că duceți-vă dracului”, mărturisește ea, arătând un gest obscen. După câteva minute de înjurături și nemulțumită la adresa polițiștilor, interlocutoarea mea a început să vorbească despre prețurile din domeniu. „Câțiva ani în urmă sexul oral costa 100-150 de lei, acum e 200-250. Sexul normal înainte era 250-300 de lei, dar acum ajunge și la 400. Fiecare fată pune prețul ei. Sunt unele care iau pe oră câte 600 de lei, dar pentru mine e normal și 500. Încerc să-i ocolesc pe cei care au consumat alcool, cu ei procesul se lungește prea mult, înțelegi tu…”. Dau nedumerit din cap, la care ea accentuează: „ejaculează greu, omule – sau cum se zice mai cultural”.

„Oricând cineva poate să bage un cuțit în tine”

Ziua de lucru a Anei începe în jurul orei 10 dimineața. Totuși, cei mai mulți clienți apar în timpul prânzului sau după-amiază. Ea susține că este veterană în această sferă și spune că de-a lungul timpului a fost și bătută, și agresată, și chiar amenințată cu arma. Acum recunoaște că este mai atentă, de aceea merge cu clienții la un garaj din preajmă, unde plătește paznicului pentru intrare și acolo le satisface toate capriciile. „Înafara orașului nu se mai duce nimeni. E tare periculos. Oricând cineva poate să bage un cuțit în tine și nu te mai găsește nimeni. Eu sunt experimentată, lucrez în domeniu de peste 20 de ani (n.red. acum are puțin sub 40) și știu cum să mă comport. Banii îi iau înainte, că după sex poți să nu-i mai vezi. Sex fără prezervativ nu accept”, susține femeia. Un alt principiu de-al ei e să nu întrețină relații sexuale cu mai multe persoane în același timp – riscul de a avea neplăceri crește de câteva ori. Lucrătoarea sexului comercial zice că sunt zile mai norocoase când deservește chiar și câte 7-8 clienți.
prostitutie, chisinau

Ana nu este căsătorită și nici nu are copii, dar își dorește să-și găsească bărbatul care o va iubi și o va accepta cu bune și rele. Spune că este nevoită să se prostitueze pentru că nu-și poate găsi un serviciu bine plătit, iar despre un job unde se oferă un salariu de 2000-3000 de lei nici nu vrea să audă.

„Și menții vor să se raslaghească”

În celălalt capăt al străzii, ne-am apropiat de o altă femeie, o să-i zicem Ala. Aceasta stătea așezată pe bordură și trăgea cu nesaț dintr-o țigară. O brunetă focoasă, înaltă, machiată provocator, buzele vopsite cu un roz aprins, îmbrăcată într-o bluză transparentă, asortată cu o pereche de pantaloni scurți și încălțată în sandale. O întrebăm de ce este tristă, la care ea răspunde fără pauză: „Am fost pe noapte cu niște clienți și n-am închis un ochi. Dimineața a trebuit să vin din nou la lucru. Mai stau câteva ore și pe urmă mă duc acasă, că adorm din mers”.

Vorbă după vorbă, aflu că este dintr-un sat din raionul Orhei și că practică această meserie de peste 10 ani – face zilnic naveta. O perioadă a fost și în străinătate, tot pe aceeași „specialitate”. Recunoaște fără sfială că rudele și oamenii din localitate știu din ce-și câștigă bucata de pâine, însă n-o deranjează ce crede lumea. „E corpul meu și e treaba mea ce fac”, a menționat ea foarte degajată. Ne întreabă dacă mai sunt fete pe traseu, îi spunem că am mai întâlnit câteva. „Suntem puține azi – constată ea. Cred că le-a speriat vântul. În mod normal ar trebui să fim 17-20 la ora asta” – acele ceasornicului indicau 13:00.
prostitutie, chisinau
chisinau, prostitutie
Ala spune că polițiștii vin aici nu numai să supravegheze ordinea publică. „Eu stau aici de ani de zile și ei nu se mai dau la mine. Îi trimit la origini dintr-o dată. Se anină mai mult de cele noi și tinerele. Scot bani din ele și le… înțelegeți voi. Vor și menții să se raslaghească (n. red.: relaxeze). Fac râs din fete, mai pe scurt. Unele lucrează cu dânșii împreună și se împart cu banii, iar pe altele chiar ei le aduc aici și le pun să se prostitueze.

Interlocutoarea mea spune cu mândrie că are suficienți clienți, iar secretul prin care îi atrage, este comportamentul său docil – face tot ce spune bărbatul. Pentru ea dorința clientului este sfântă. „Am deja clientelă stabilă. Ei știu că eu îs curățică, ascultătoare, îmi fac bine meseria și vin numai la mine. Majoritatea are acasă soții, copii, iar unii chiar și amante, dar ca să se relaxeze, câteva minute, trag o fugă până aici. Important să nu lucrezi cu polițiștii și să nu infectezi clientul, că apoi poate să vină să-ți rupă gâtul și nu te mai salvează nici dracul”, povestește femeia pe un ton serios.

20 de bărbați și-au bătut joc de ea

Acum câteva luni, o colegă de-a Alei a fost omorâtă pe traseu, iar făptașul încă nu a fost identificat. Și ea recunoaște că de multe ori a fost la un pas de moarte. Își amintește cu groază că odată a ajuns pe mâna la 20 de bărbați. A venit un tânăr și a convins-o să meargă la el acasă, iar acolo deja o așteptau prietenii lui. Toți pe rând și-au bătut joc de ea în cel mai urât hal, iar la un moment dat au exploatat-o sexual și în grup. „Două zile, au făcut din mine ce-au vrut. Înțelegeam că dacă n-o să mă supun, o să mă omoare. Am făcut tot ce mi-au zis, până m-au lăsat să plec. Atunci cu adevărat mi-a fost frică de viața mea. Indiferent ce s-ar întâmpla, nu trebuie să arăți că te temi de ei – așa primesc mai multă adrenalină”, susține interlocutoarea mea și răsuflă ușurată.
prostitutie, chisinau
Pe lângă acea orgie în grup, tânăra a avut clienți care i-au rupt hainele și au alungat-o goală în stradă. Unii au bătut-o, alții au obligat-o să le satisfacă niște fantezii sexuale de-a dreptul amorale. Ea consideră că serviciile ei sunt pentru buzunarul tuturor, iar prețurile nu diferă de cele menționate mai sus. Totuși, ea oferă un așa-numit „bonus”. Am clienți pe care-i cunosc și le fac minet (n. red.: sex oral) fără prezervativ – pentru asta ei plătesc 350-400 de lei. De sex normal fără prezervativ, nici nu poate fi vorba. De obicei totul se întâmplă în mașina lui sau mergem la parcare. Mulți vin pe jos și spun: hai în tufiș. Eu nu prea mă duc pentru că de multe ori ăștia-s foști zăși (n. red.: deținuți) care vor sex degeaba și încă se întâmplă să-ți fure tot ce ai la tine”.

Femeia spune că înainte deservea câte 11-14 clienți pe zi, dar acum, în mod normal, are câte 7-8, însă oricum câștigă suficient de mult încât să-și asigure un trai decent. În ziua când am întâlnit-o, ea a recunoscut că avea menstruație, de aceea propunea clienților doar sex oral. Unul dintre principiile ei de bază e să nu ofere servicii sexuale minorilor.

Sarcina nu o împiedică să iasă la „serviciu”

Când deja eram pregătiți să mergem spre casă, Alexei Leorda a mai observat o beneficiară a asociației – aceasta activează în domeniu de aproape 5 ani. Tânăra stătea pe marginea drumului, la umbra unui copac. O blondă frumoasă, îngrijită și îmbrăcată cu gust. Genele alungite și sprâncenele smulse cu acuratețe, te făceau să crezi că este o business lady, dar nu o prostituată, care-și așteaptă clientul. Când s-a apropiat să-și ia coletul, am observat că aceasta era însărcinată, în luna a șasea sau a șaptea. Tăcută și rușinoasă, femeia și-a ascuns pachetul în geantă și s-a îndepărtat de bordură. În timp ce noi plecam, în dreptul ei s-a oprit un Land Rover negru, iar după ce a schimbat câteva vorbe cu șoferul, viitoarea mămică a urcat pe bancheta din spate…
chisinau, prostitutie
prostitutie, chisinau
O parte dintre fetele cu care am discutat, au recunoscut că le este frică să iasă la „serviciu”. De câteva săptămâni ele sunt terorizate de doi tineri, care spun că cineva dintre prostituate i-a infectat cu SIDA și acum trebuie să se răsplătească toate. Aceștia vin odată la câteva zile și le cer câte 1500 de lei de la fiecare, iar cele care nu se supun, sunt băgate forțat în mașină și duse într-un loc necunoscut. Ele sunt eliberate doar atunci când achită suma indicată. Lucrătoarele sexului comercial spun aproape într-un glas că nu se pot adresa la poliție și nu știu cum să se protejeze de această formă de racket.

Notă: Unele prenume ale femeilor au fost modificate din motive lesne de înțeles.

Conform studiilor internaționale, doar 1% dintre bărbați folosesc servicii oferite de prostituate, în fiecare an. Totodată, 16% dintre reprezentanții sexului puternic au fost în compania unei prostituate pe perioada întregii lor vieți. Potrivit psihologilor, bărbații care merg la prostituate sunt atrași de ușurința cu care pot obține sex contra cost, fără să aibă nicio implicație sentimentală. Prostituatele oferă clientului orice dorește, din punct de vedere sexual, iar acest lucru le gâdilă orgoliul celor care le vizitează.

timpul.md

0