1157

Premierul Pavel Filip solicită urgentarea aprobării proiectului „Raportul unificat”

pavel filip, proiect
Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat ministrului de Finanţe și ministrului Economiei să urgenteze examinarea şi contrasemnarea Proiectului hotărârii de Guvern privind implementarea Raportului unificat. 

Măsura vine să faciliteze activitatea agenţilor economici prin diminuarea timpului şi costurilor la întocmirea şi prezentarea rapoartelor către autorităţile publice, eliminarea dublării informaţiei, diminuarea cu aproximativ 40 % a datelor raportate, precum şi crearea condiţiilor necesare ca persoanele juridice să interacționeze cu o singură autoritate, în loc de trei, cum este în prezent, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

Proiectul prevede unificarea a cinci rapoarte aferente plăţilor salariale şi impozitelor achitate:
•          Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din aceasta, care se prezintă lunar Serviciului Fiscal de Stat;
•          Declaraţia privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, solicitată lunar de Casa Naţională de Asigurări Sociale;
•          Declaraţia persoanei asigurate, inclusiv forma REV-2, ce se prezintă lunar Casei Naţionale de Asigurări Sociale;
•          Raportul privind calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care se prezintă trimestrial Serviciului Fiscal de Stat;
•          Formularul 2-03/l, prezentat Casei Naţionale de Asigurări în Medicină la modificarea relaţiilor de muncă dintre angajator şi salariat.

În acelaşi timp, implementarea raportării unificate este benefică şi pentru instituţiile publice, care au posibilitatea de a concentra într-un singur loc datele privind fondul de remunerare a muncii, impozitele şi contribuţiile calculate. Acesta fiind, de fapt, un instrument eficient de previzibilitate a raportărilor şi de combatere a evaziunii fiscale. 

Proiectul de creare a Raportului unificat a fost elaborat de către Ministerul Economiei cu suportul proiectului BRITE, la iniţiativa membrilor Consiliului Economic al Prim-ministrului.

Actualmente, în Republica Moldova există un sistem informațional național de raportare obligatorie foarte complex şi împovărător, iar unele informaţii se dublează sau chiar triplează. 

Conform datelor statistice, în 2015, un agent economic din Republica Moldova avea nevoie de 186 de ore pentru a pregăti actele necesare şi a achita impozitele, anual.

interlic.md

0