1261

Dorințele lui Voronin se împlinesc pe rând, una câte una

realizare, voronin
Liderul comunist de la Chişinău, Vladimir Voronin, a cerut controlul asupra mai multor instituții și în ultimii 2 ani a și obținut asta, pas cu pas. Până astăzi oamenii loiali comuniștilor sau care au mai activat pe timpul guvernării lui Voronin au ajuns în diferite funcții importante în instituții precum Comisia Electorală Centrală și Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, a pretins, în calitate de reprezentant al opoziției, dreptul de a-i numi pe oamenii săi la conducerea unor organe de control – Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), Centrul Național Anticorupție (CNA), Serviciul de Informații și securitate (SIS), Comisia Electorală Centrală (CEC), dar și funcția de vicepreședinte al Parlamentului. Prin numirea ”noilor -vechi” funcționari, care au fost angajați în perioada guvernării comuniste în funcții-cheie, se creează impresia că treptat cerințele lui sunt luate în considerare.

La CEC și CCA au ajuns oamenii comuniștilor

Comisia Electorală Centrală a ajuns pe mâinile comuniștilor, după ce o persoană apropiată PCRM a ocupat funcția de conducător în această instituție. Noul  președinte CEC, Alina Russu, care anterior a lucrat mulți ani pentru Partidul Comuniștilor a fost aleasă la conducere cu votul majorității membrilor CEC.

Cu toate acestea, prima ședința a noilor membri  CEC a început cu declarațiile privind încetarea afilierii cu orice partid politic.

Și la CCA a ajuns o persoană apropiată comuniștilor, deși oficial membrii Consiliului sunt apolitici. Fostul ministru al Culturii în perioada comunistă, Artur Cozma, a fost votat de Parlament în funcția de membru al CCA, în luna aprilie 2015. Acesta a fost propus de Partidul Comuniștilor.

Cozma a devenit subiectul unor scandaluri din primele zile după accedere în funcție. Acesta a votat o decizie împreună cu alți membri CCA privind sistarea transmisiunii postului de televiziune rus Rossia 24. Vladimir Voronin i-a reproșat acestuia că votul lui ar fi dăunat imaginii partidului.

Ulterior pe site-ul comuniștilor a apărut un anunț precum că Artur Cozma a depus cerere de demisie din funcție, pe care a lăsat-o pe masa liderului comuniștilor. Peste o zi acesta și-a retras cererea și a rămas în funcția de membru CCA.

În afara de aceasta, o fostă jurnalistă de la ziarul „Comunistul”, Marina Țurcanu, a fost numită de Parlament, în martie 2016,  în calitate de membru al Consiliului de Observatori (CO), care este organul de conducere al companiei publice „Teleradio-Moldova”. Marina Țurcanu a fost angajată la ziarul ”Comunistul” din 2008.

Statistica revine la fosta conducere

Un alt funcționar din perioada guvernării comuniste a fost numit de Guvern, acum o lună, în funcția de director general al Biroului Național de Statistică (BNS). Este vorba despre Vitalie Valcov, care a ocupat funcția de director general al Departamentului Statistică şi Sociologie (actualul BNS) în perioada anilor 2001-2008.

Astfel, din șase instituții asupra cărora Voronin intenționa să prea controlul, la cel puțin trei dintre ele au ajuns persoane care au activat în organele statului în perioada guvernării acestuia.

Comuniștii nu vor să guverneze, doar să controleze

Vladimir Voronin a cerut de la guvernanți, în decembrie 2014, conducerea organelor de control la Curtea de Conturi, CCA și CNA.

”Noi ne dorim ca cele trei partide să procedeze la fel cum am făcut noi în 2005. Adică, să fie cedate PCRM-ului organele de control. E vorba de Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Centrul Național Anticorupție. Bineînțeles că ne dorim să avem și un vicepreședinte de Parlament”, a declarat la televiziunea publică Moldova 1 Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin a spus că doar după  îndeplinirea acestor condiții formațiunea lui îl va vota pe șeful statului. Liderul PCRM a adăugat că partidul lui nu dorește să participe la actul de guvernare, ci doar să-l controleze.

Ulterior, liderul comuniștilor a anunțat că dorește funcţii de control şi în cadrul Procuraturii Generale sau a Serviciului de Informaţii şi Securitate. Vladimir Voronin a menționat, în martie 2015, că PCRM are oameni bine pregătiţi în aceste domenii.

Ex-președintele Voronin se vrea din nou președinte

A urmat plecarea a unui grup mare din rândurile comuniștilor. 14 deputaţi comunişti au părăsit,  în luna decembrie 2015,  fracţiunea parlamentară PCRM din Legislativ şi au anunţat crearea Platformei Social-Democratice “Pentru Moldova”. Ei au spus că au luat această decizie din cauza unor neînţelegeri cu Vladimir Voronin. Astfel, liderul comuniștilor a rămas  doar cu 7 deputați în Parlament.

Peste trei luni, prin decizia Curții Constituționale din 4 martie 2016, în Republica Moldova s-a revenit la practica de alegerea președintelui țării prin vot direct de către popor.

Mai târziu, aproximativ peste o lună după pronunțarea deciziei Curții Constituționale cu referire la modul de alegere a șefului statului, Parlamentul a hotărât că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 30 octombrie 2016.

Recent, în presă s-a vorbit despre dorința lui Vladimir Voronin de a participa la alegerile din luna octombrie. Sursele portalului Newsmaker.ru au spus că liderul PCRM deja de două ori (până la publicarea articolului) i-ar fi adunat pe activiștii partidului și i-ar fi anunțat despre intenția sa de a participa la alegerile prezidențiale.

moldova.eu

0