Haz de necaz! Doi tineri s-au bălăcit pe str. Albișoara (Video)
Doi tineri din Capitală au dat dovadă că au simţul umorului şi au făcut haz de necaz de situaţia creată de ploaia căzută duminică după-amiază. Aceștia nu au stat pe gânduri şi s-au bălăcit ca doi copii în apa care a inundat strada Albișoara din Chișinău.
Tinerii s-au întins pe abdomen pe niște jucării gonflabile și s-au lăsat fotografiați și filmați de un alt prieten care îi însoțeau. Distracția a durat câteva minute bune, în pofida faptului că afară ploua.
Imaginile au fost surprinse dumincă după-amiază de un tânăr care aștepta transportul public la o stație de pe strada Albișoara.
Mai multe străzi din Chișinău au fost inundate duminică după-amiază, după o rupere de nori.