789

Tineri, băuți și neliniștiți: Au furat o moticicletă și un automobil „pentru a se plimba”

drochia, tineri bauti
Doi tineri de 21 și 23 de ani, locuitori ai orașului Drochia, sunt cercetați de poliție pentru răpirea a două unități de transport și furt. Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore.

Suma prejudiciului cauzat victimelor este estimată la peste 27 000 de lei. Anterior, tinerii au fost condamnați pentru infracțiuni similare

În cadrul investigațiilor întreprinse, angajații  IP Drochia au stabilit, că în noaptea de 22 spre 23 iunie, curent, în jurul orelor 02:30, suspecții, fiind în stare de ebrietate au pătruns într-o gospodărie din or.Drochia, de unde au răpit o motocicletă de model ”Minsk”,  după care, din fața unui bloc au pătruns prin portbagaj într-un automobil de model ”Opel”, pe care l-au răpit. În automobil, propietarul avea o automagnitolă și alte bunuri, care au fost sustrase.

În cinci ore, polițiștii au depistat unitățile de transport, abandonate, în extravilanul loc.Tîrnova și în preajma unui lac din or.Drochia.

Audiați de polițiști, suspecții și-au recunoscut vina, menționînd că au răpit unitățile de transport pentru a se plimba.

Pentru fapta comisă, suspecții s-au ales cu dosare penale și riscă amendă de pînă la 20.000 de lei sau închisoare de pînă la 5 ani.
tineri bauti, drochia
În context, Poliția recomandă proprietarilor de automobile și motociclete:

-dotați-vă autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;

-pe timpul nopţii, păstrați unitățile de transport în locuri special amenajate şi iluminate;

-utilizați sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frînare;

-dacă în locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţâminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea polițiștilor și a experţilor criminalişti.

today.md

0